Politică

Votul prin corespondenţă, oprit în Comisia Juridică a Senatului

<p><img src="documente/stories/03_martie/30_ziua/05-votare2-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Senatorii jurişti au respins ieri proiectul de lege privind votul prin corespondenţă.</p>

 

Proiectul de lege privind exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, iniţiat de 55 de deputaţi şi senatori liberali, ai puterii şi independenţi, a primit ieri un raport de respingere din partea Comisiei Juridice a Senatului.


 

Iniţiatorii proiectului susţin că propunerea ar uşura accesul românilor din străinătate la procesul electoral şi totodată ar duce la economii de timp şi bani. Votul prin corespondenţă ar urma să se desfăşoare prin expedierea documentelor ce cuprind opţiunea de vot prin servicii poştale către autorităţile române.


Reprezentanţii Comisiei Juridice a Senatului, majoritatea din PSD şi PNL au susţinut că o astfel de reglementare ar genera noi nereguli în ceea ce priveşte modul de organizare a scrutinului electoral. Astfel, ei au decis, cu patru voturi împotrivă, un vot pentru şi o abţinere, respingerea proiectului de lege.

Proiectul urmează totuşi să fie dezbătut de plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.


 

Cum văd clujenii
votul “la distanţă”?


 

Politicienii clujeni sunt şi ei împărţiţi în “tabere”, după cum se dictează la Bucureşti. În vreme ce reprezentnaţii Opoziţiei consideră că votul prin corespondenţă poate duce la fraude şi “nereguli care nu pot fi controlate”, cei ai Puterii sunt de părere că înseamnă “modernizare”. UDMR nu susţine proiectul iniţiat de colegii din arcul guvernamental.


 

Rădulescu:
“Un pas în modernizarea
sistemului de vot”

 

Senatorul democrat-liberal Şerban Rădulescu este de părere că votul prin corespondenţă este un pas înspre modernizare, mai ales pentru cei din diaspora. “Nu cred că trebuie să pornim cu prezumţia că se ajunge la nereguli. Este un pas înspre modernizare pentru cei din diaspora în primul rând. Eu cred că este o iniţiativă corectă”, a explicat Rădulescu pentru monitorul.

 

Mate nu susţine proiectul

 

Deputatul UDMR Mate Andras nu consideră că votul prin corespondenţă este o soluţie. Membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, Mate crede că “omul trebuie să se ducă la vot”. El a declarat pentru monitorul că “votul prin corespondenţăp nu este acceptabil. Se poate ajunge la fraude, pentru că nu se poate verifica dacă a fost expediat, cine a votat şi aşa mai departe. Nu susţin acest proiect”.

 

PSD crede că
“mai trebuie lucrat”

Social democraţii s-au opus votului prin corespondenţă încă de la început. Ei au declarat că se poate ajunge la nereguli, acest sistem având minusuri. Deputatul Cornel Itu crede însă că proiectul cu pricina poate “trece” de Camera Deputaţilor, care este cameră decizonală, iniţiatorii proiectului având majoritate.

“Cred că mai trebuie lucrat la acest sistem, trebuie gândit mai bine, mai profund. Poate duce la fraude. Pe de altă parte, cei din diaspora nu sunt întotdeauna bine informaţi. Poate unii sunt “manevraţi”, mai trebuie gândit acest proiect”, a declarat pentru monitorul deputatul Itu.

 

Nicoară: “Este o opţiune corectă”

 

Senatorul liberal, Marius Nicoară crede că există “o temere că s-ar putea ajunge la fraudarea alegerilor”, iar respingerea proiectului în Comisia Juridică din Senat este o opţiune corectă. “Pentru acest sistem de vot sunt cei din PDL. Cred că se poate ajunge la nereguli, aşa cum au declarat şi colegii mei”, a explicat Nicoară pentru monitorul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter