Politică

Consiliul Judeţean verifică activitatea firmei Fany SRL

<p />Consilierii judeţeni ai PSD şi PNL au cerut, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean, verificarea firmei Fany, care efectuează curse de călători pe traseul Cluj-Napoca – Floreşti, motivând că există numeroase plângeri din partea cetăţenilor din Floreşti cu privire la activitatea societăţii.

“Pe traseul Cluj-Napoca – Dej se percepe o taxă de 7 lei, în timp ce tariful până la Floreşti este de 4 lei. Raportat la numărul de kilometri, cred că este un preţ destul de mare”, a atras atenţia Valentin Cuibus (PSD). La rândul său, consilierul Mihai Szeplekan (PNL), a arătat că există şi alte probleme. “Eu am participat la o întâlnire cu cetăţenii din Floreşti, care s-au plâns în principal de faptul că autobuzele nu opresc în staţii. Mai sunt şi alte nemulţumiri”, a spus liberalul. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica (PDL), a explicat că Fany percepe acum un tarif aprobat în anul 2008. Preşedintele Consiliului Judeţean, democrat-liberalul Alin Tişe, a promis că va vorbi cu conducerea Primăriei Floreşti pentru a se încerca rezolvarea problemelor semnalate. Mai mult, Alin Tişe analizează şi posibilitatea demarării unui control cu privire la activitatea firmei de transport. M.O.

Ultimele Stiri
abonare newsletter