Politică

Primăria Cluj-Napoca scoate la concurs 5 posturi deblocate de Guvern

<p><img src="documente/stories/07_iulie/18_ziua/primaria de sus_600.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" /></p> <p>Primăria Cluj-Napoca va organiza concurs pentru ocuparea a cinci posturi care ar urma să fie deblocate de Guvern în perioada următoare.</p>

Funcţiile în discuţie sunt cele de şef de serviciu, care nu au putut fi ocupate până acum definitiv din cauza blocării acestora.

Acestea nu sunt posturi noi, ci posturi care sunt ocupate în momentul de faţă de interimari din cadrul instituţiei, printre cele cinci posturi se numără cele de şef de serviciu Spaţii verzi şi şef serviciu Revendicări fond funciar.


Guvernul va aviza ocuparea a aproape 700 de posturi în administraţia locală, în principal în localităţi conduse de primari ai PDL, cheltuielile de personal aferente acestor angajări depăşind opt milioane lei, relevă un document oficial obţinut de Mediafax.

Locurile care vor fi astfel ocupate în administraţia publică locală sunt posturi vacante unice şi vor fi destinate funcţionarilor publici (291 posturi) şi personalului contractual (398 posturi).


Anexa care indică situaţia defalcată pe unităţi administrativ-teritoriale, aferentă documentului, relevă că cele mai multe dintre localităţile pentru care Guvernul va aviza ocuparea posturilor sunt conduse de primari PDL.

În document se susţine că posturile vacante unice care urmează să fie ocupate beneficiază de finanţare.


La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis, în urma negocierilor cu FMI, să blocheze şi în 2011 posturile din administraţia publică, prin angajarea doar a unui funcţionar la şapte posturi eliberate, motivând cã ieşirea din recesiune este “înceată”, iar spaţiul fiscal pentru impulsionarea economiei este mic.

Surse guvernamentale au declarat atunci agenţiei Mediafax că Guvernul ia în calcul modificarea ulterioară a acestei prevederi, pentru a reglementa şi “posturile unice” prevăzute în instituţiile publice ale administraţiei publice centrale sau locale.


Ulterior, în primăvara acestui an, Guvernul a eliminat restricţiile de angajări pentru autorităţile locale, stabilind ca ocuparea de posturi dintr-o autoritate locală să fie efectuată prin luarea în calcul a tuturor posturilor vacante la nivel judeţean, nu doar din instituţia respectivă, iar la angajare sã fie acordată prioritate pentru posturile unice, pentru care nu se impune regula de un salariat la şapte locuri vacantate.

Decizia a fost luată pentru a permite în special primăriilor cu un număr redus de personal sã efectueze angajări.


Executivul a argumentat că decizia permite angajări pe posturile unice în cazul autorităţilor locale care au salariaţi puţini şi întâmpină, din aceastã cauză, dificultăţi în desfăşurarea activităţii.

Conform Guvernului, un post unic reprezintă acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, nu pot fi preluate de alt angajat.

Ocuparea posturilor unice în cadrul autorităţilor locale poate fi aprobată de ordonatorul principal de credite numai cu avizul Guvernului, proceduri iniţiate la propunerea prefecţilor, pe baza solicitărilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.

În urmă cu o lună, Guvernul a acceptat propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor de ocupare a altor peste 300 de posturi vacante din instituţiile şi autorităţile administraţiei publice locale din 26 de judeţe, informează Mediafax.

Ultimele Stiri
abonare newsletter