Politică

Voinescu: PDL va câştiga jumătate din Consiliile judeţene la alegerile locale

<p />PDL mizează pe faptul că va câştiga la următoarele alegeri locale jumătate din Consiliile judeţene, dacă scrutinul din 2012 se va desfăşura în actualul cadru administrativ, a declarat Sever Voinescu, luni, la finalul şedinţei BPN al PDL.

Vicepreşedintele democrat-liberal a precizat că PDL se află în plină pregătire a alegerilor locale, acesta fiind unul dintre subiectele abordate în cadrul BPN al partidului.

“Putem să vă spunem că mizăm pe faptul că vom câştiga, dacă alegerile se vor menţine în actualul cadru administrativ, jumătate din consiliile judeţene. Noi avem acum 14 consilii judeţene.(...) În ceea ce priveşte marile primării, nu avem motive să credem că vom pierde vreuna, ba, mai mult, avem o strategie bine pusă la punct pentru atacarea fiefurilor roşii”, a declarat Sever Voinescu.


Potrivit lui Voinescu, din analizele PDL reiese că, “există, am constatat în marile oraşe, care sunt de foarte multă vreme conduse de baronii locali pesedişti, există o lehamite faţă de aceştia”.

“Suntem convinşi că, venind acolo cu candidaţi noi, proaspeţi, apropiaţi de comunităţile respective vom putea să obţinem rezultate foarte bune şi în această privinţă”, a mai afirmat Sever Voinescu.          Agerpres

Ultimele Stiri
abonare newsletter