Politică

Giurgiu vrea salvarea galeriilor romane

<p>Deputatul independent Mircia Giurgiu a precizat ieri că va solicita salvarea galeriilor romane de la Roşia Montană, prin trecerea lor în patrimoniul UNESCO.</p>

Potrivit parlamentarului clujean, galeriile romane reprezintă istoria mineritului din ultimele milenii. Giurgu a precizat că va solicita explicaţii Comisiei Naţionale UNESCO, procedurile în acest sens fiind demarate. “Trebuie să vorbim cu colegii pentru a vedea ce putem face, dacă putem să trecem galeriile romane în patrimoniul UNESCO”, a spus el.

Roşia Montană
nu “atinge”
criteriile UNESCO


Însă, Roşia Montană nu îndeplineşte criteriile şi standardele prevăzute de regulamentul UNESCO, susţin specialiştii.

Aşa cum reiese din datele şi informaţiile prezentate într-un raport recent al Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPCRM), chiar şi sub protecţie UNESCO, în absenţa unui program masiv de investiţii, pe care nici UNESCO, nici fondurile publice nu îl pot asigura, patrimoniul din Roşia Montană nu poate fi salvat. “Starea de degradare şi vandalizarea constantă la care sunt supuse o parte din obiectivele de patrimoniu din România, aflate în lista UNESCO, arată că protecţia acestui for, în lipsa unui program naţional coerent de protejare a patrimoniului, nu este o soluţie viabilă”, se arată în concluziile experţilor.


GIMPCRM a fost constituit în februarie 2011, din colectiv făcând parte, printre alţii: acad. Alexandru Vulpe, preşedintele Secţiei de Arheologie a Academiei Române; acad. Răzvan Theodorescu, secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (UNESCO); acad. Ioan Aurel Pop, prof. univ. dr. doc. Nicolae Gudea, şi conf. univ. dr. Alexandru Diaconescu, de la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj-Napoca. GIMPCRM are şi un site propriu: www.patrimoniurosiamontana.ro. A.M.C.

Ultimele Stiri
abonare newsletter