Politică

Ce a făcut Mircia Giurgiu în prima zi ca voluntar la Primărie?

<p />Deputatul independent Mircia Giurgiu a început de azi să lucreze ca voluntar în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Parlamentarul se va implica în problemele privind legislaţia avizelor de construcţie, dar se va ocupa şi de proiecte sociale.

Mircia Giurgiu s-a prezentat azi de dimineaţă la sediul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, unde pentru început a stat de vorbă cu cei din conducere şi cu arhitectul-şef Ligia Subţirică. Alături de aceştia, Giurgiu va încerca să găsească soluţii pentru ca termenul de acordare a avizelor pentru contrucţii să fie scurtat. “Voi lucra ca voluntar o zi pe săptămână la Urbanism, aşa cum am spus. Voi colabora cu cei din conducerea primariei şi cu doamna Ligia Subţirică pentru a scurta termenul de acordare a avizelor. După prima zi de lucru pot spune că a fost foarte bine. Nu am stabilit o zi anume în care să lucrez, dar voi face asta pe parcursul verii. Ideea este că împreună vrem să scurtăm termenul pentru acordarea avizelor. De asemenea, aşa cum am spus încă de la început vreau să mă ocup şi de cazuri sociale, au şi fost deja câteva situaţii. Pentru că, aşa cum am mai declarat, vom încerca să rezolvăm şi problemele cetăţenilor”, a declarat Mircia Giurgiu pentru monitorul.


Parlamentarul a precizat că intenţionează să lucreze ca voluntar în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca pe tot parcursul vacanţei parlamentare.

Vă reamintim că deputatul independent Mircia Giurgiu a cerut, în urmă cu o săptămână, înfiinţarea unui singur ghişeu pentru eliberarea avizelor de construcţie, pentru evitarea birocraţiei şi a timpilor mari de aşteptare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter