Politică

Lucrările la Autostrada Transilvania vor continua

<p />Lucrările la Autostrada Transilvania (A3), pe tronsonul Nădăşel-Gilău, vor continua, deşi contractul cu Bechtel a fost reziliat, a dat asigurări premierul Emil Boc.

El a precizat că lucrările pe acest tronson vor fi scoase la licitaţie până la sfârşitul anului. „Acolo sunt făcute deja exproprierile, iar proiectarea este realizată. Lucrările pe acest tronson vor continua. În septembrie va intra în Guvern forma nouă a contractului cu Bechtel, iar după aceea, tronsonul Gilău-Nădăşel va fi scos la licitaţie”, i-a asigurat Boc pe clujeni.

La începutul lunii august, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu a anunţat că statul român va fi liber să scoată la licitaţie şase tronsoane din A3, după întreruperea contractului cu Bechtel. Compania americană va finaliza lucrările începute la două tronsoane şi va renunţa la celelalte şase fără a mai primi despăgubiri de la statul român. Cele şase tronsoane pe care statul român le va scoate la licitaţie sunt: Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăilesti-Suplacu de Barcău (76 km). Boagiu a mai precizat atunci că dacă ar fi continuat contractul cu Bechtel, costurile ar fi ajuns la 9,9 miliarde de euro pentru cei 415 kilometeri ai autostrăzii Borş Braşov. Potrivit noilor condiţii, suma va ajunge la 3,8 miliarde de euro.   A.M.C.

Ultimele Stiri
abonare newsletter