Politică

2,3 miliarde euro pentru 89 km de autostradă

<p />Drumarii au primit între 2005 şi 2010 aproximativ 2,3 mld euro şi au livrat 89 km de autostradă, conform calculelor ZF.

În ritmul acesta, România va ajunge la 1.000 de kilometri de autostradă peste jumătate de secol.

Până acum, existau date doar privind bugetele care au fost alocate în total Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), nefiind defalcate sumele pentru autostrăzi.


Un calcul simplu arată astfel că fiecare kilometru nou a costat 25,8 mil. euro, în condiţiile în care standardele de cost ale Ministerului Transporturilor stabilesc că preţul maxim pe un kilometru nu trebuie să treacă de 6,1 mil. euro.

Potrivit estimărilor care iau în calcul standardele maxime de cost din infrastructura rutieră, cu 2,3 mld. euro s-ar fi putut construi aproape 380 de km de autostrăzi.


Ministrul transporturilor Anca Boagiu a recunoscut, într-un interviu în februarie, că ministerul a avut tot timpul bani pentru autostrăzi, însă lucrurile nu s-au mişcat din “ignoranţă, nepăsare, neştiinţă sau rea-voinţă”.

În perioada 2005-2010, în fruntea Ministerului Transporturilor s-au aflat patru miniştri: Gheorghe Dobre (PD-L), Ludovic Orban (PNL), Radu Berceanu (PD-L) şi Anca Boagiu (PD-L).

Ultimele Stiri
abonare newsletter