Politică

Hidroconstrucţia face Centrul de Deşeuri

Consorţiul format din firmele Hidroconstrucţia, Iridex şi Argif Proiect a fost desemnat câştigător al licitaţiei pentru construirea Centrului de Management al Deşeurilor din judeţul Cluj. Consorţiul format din firmele Hidroconstrucţia SA, Iridex Group şi Argif Proiect SRL a fost desemnat de Consiliul Judeţean câştigător al licitaţiei pentru construirea viitorului Centru de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj. Oferta consorţiului, în valoare de 103 milioane de lei plus TVA, a fost considerată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic dintre toate cele cinci oferte înscrise în competiţie. Vă reamintim că deschiderea ofertelor a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. „Sperăm ca până la finele anului să avem prima celulă funcţională. Noul centru va gestiona deşeurile clujenilor timp de mai bine de 50 de ani”, a precizat ieri preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Politică

Trotuare pe Bună Ziua, din acest an

Primarul Sorin Apostu, s-a întâlnit ieri, cu ocazia unei consultări publice, cu mai mulţi locuitori ai cartierului Bună Ziua. Cu acest prilej, Apostu i-a informat pe cetăţenii din zonă că municipalitatea intenţionează să reabiliteze strada în acest an, după darea în folosinţă a centurii Vâlcele-Apahida şi scoaterea traficului greu din oraş. Reabilitarea va consta inclusiv în amenajarea de trotuare în zonă şi de alveole pentru staţiile de autobuz. „Împreună cu cei de la Drumurile Naţionale, dorim ca din primăvară să începem execuţia unui trotuar pe partea cu magazinul Plus. Ulterior va fi amenajat un trotuar şi pe cealaltă parte a străzii. Autorizaţia dată celor care au construit magazinul a fost condiţionată de o retragere pentru formarea unui trotuar pe toată strada Bună Ziua. De asemenea, dorim amenajarea unor alveole pentru mijloacele de transport în comun pentru a creşte numărul acestora”, i-a informat primarul pe cetăţenii din Bună Ziua. Apostu a mai informat că trotuarul va avea o lăţime de doi metri.

Politică

PDL Cluj, „trup şi suflet” alături de Boc

Cele două funcţii nu “se bat cap în cap”, iar un premier independent nu este soluţia potrivită, cel puţin în acest moment. Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu din ultimele zile şi întâlnirile cu liderii organizaţiilor judeţene ale partidului, pe tema demisiei lui Emil Boc din funcţia de premier au generat reacţii şi în rândul democrat-liberalilor clujeni. Unii dintre ei au declarat, pentru monitorul că varianta “Boc preşedinte de partid şi premier” ar trebui să rămână în picioare. Cele două funcţii nu “se bat cap în cap”, potrivit unor membri PDL de la Cluj. Iar un premier independent nu ar fi soluţia potrivită, cel puţin în acest moment.

Politică

Cordoş îi cere explicaţii ministrului Anca Boagiu

Senatorul clujean Alexandru Cordoş (PSD) îi cere explicaţii ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, cu privire la concedierile de la CFR Marfă. Cordoş consideră că disponibilizările cu pricina sunt deja o „obişnuinţă”. Senatorul se referă la disponibilizarea celor 3.300 de angajaţi de la CFR Marfă, 380 dintre ei fiind din Regionala CFR Cluj. Concedierile ar urma să aibă loc în lunile aprilie-mai ale acestui an. “În proiectul de concedieri, aveţi prevăzute salarii compensatorii pentru disponibilizaţi sau alte măsuri de protecţie socială? Ministerul dumneavoastră vizează măsuri similare de amputări de locuri de muncă şi pentru celelalte două companii, CFR Călători si CFR Infrastructură?”, sunt întrebările adresate de Cordoş Ancăi Boagiu. Potrivit senatorului social democrat, sindicatul şi conducerea companiei au elaborat un plan de măsuri pentru echilibrarea situaţiei economice, putându-se astfel evita concedierile. “Dacă nu se va ajunge la un acord cu ministerul, sindicatul isi rezervă dreptul de a apela la grevă generală”, a adăugat Cordoş.

Politică

Pista de 2.100 m, scoasă la licitaţie

Viitoarea pistă de 3.500 de metri a aeroportului clujean va fi construită în două etape: întâi până la 2.100 de metri, apoi restul. Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a publicat ieri, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul de participare pentru contractul de achiziţii publice privind construirea pistei de decolare–aterizare de 3.500 m, etapa I, şi suprafeţele aferente de mişcare. “Este vorba despre primii 2.100 de metri ai viitoarei piste, pentru care există în acest moment şi terenul şi resursa financiară. În paralel, vom continua demersurile privind exproprierile şi celelalte proceduri care au în vedere suprafaţa în continuare, urmând ca în perioada următoare să demarăm procedurile care vizează şi construirea ultimei părţi a pistei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Politică

Cinci firme au depus oferte pentru scaunele “Cluj Arena”

Scaunele ce vor fi montate pe noua arenă sportivă a judeţului Cluj vor arăta exact ca şi cele de pe stadionul “Allianz Arena” din Munchen: sunt ergonomice, iar în interior au un strat de aer. Compania clujeană ACI SA, care se află în fruntea consorţiului ce construieşte stadionul “Cluj Arena”, a primit ieri cinci oferte la procedura de achiziţie organizată în vederea furnizării scaunelor. Totuşi, compania a refuzat să facă publice numele ofertanţilor şi valoarea ofertelor primite. “Am primit un număr de cinci oferte, dar nu putem să facem publice mai multe informaţii. Dacă doresc, cei de la Consiliul Judeţean ar putea spune mai multe”, a precizat directorul ACI Cluj, Dorin Aşchilean.

Politică

Nu este exclus un premier independent

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, marţi, că ideea unui premier independent nu este o variantă exclusă, dar trebuie să fie decizia partidului, arătând că, dacă vor fi opţiuni în acest sens, este "una cel puţin la fel de bună ca un premier politic". "Nu este o variantă exclusă (cea de premier idependent - n.r.), dar trebuie să fie decizia partidului. Dacă vor fi opţiuni pentru această varaintă, cred că este una cel puţin la fel de bună ca un premier politic", a precizat Udrea, la întrebarea cum vede ideea unui premier independent. În legătură cu propunerea de separare a funcţiei de preşedinte al PDL de cea de premier, Udrea a spus că "depinde de perioadă". "Depinde de perioadă, nu ca principiu, cred că preşedintele partidului poate fi şi premier, ca regulă, însă depinde de context, cum este mai bine pentru partid, cum este mai bine şi pentru Guvern", a explicat Udrea. Ea a spus că îşi va spune punctul de vedere la întâlnirea cu colegii de partid.

Politică

Vîntu vrea capul lui Băsescu

Sorin Ovidiu Vîntu a venit, marţi, la Tribunalul Bucureşti într-un scaun cu rotile, el spunând că începe vânătoarea împotriva preşedintelui, pentru că procesul său nu are legătură cu justiţia, ci este consecinţa luptei sale directe cu regimul lui Traian Băsescu. Sorin Ovidiu Vîntu a lipsit de la ultimele trei termene din dosarul în care este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, pentru că înaintea datelor programate pentru judecată s-a internat în spital, ultima dată pentru o fractură la rotulă. Omul de afaceri s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, el fiind adus într-un scaun cu rotile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter