Rezistența la medicamentele antimicrobiene manifestată de bacteriile de la om, animale și din alimente se menține la un nivel ridicat în Uniunea Europeană (UE), a avertizat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (European Food Safety Authority - EFSA) într-un raport dat publicității miercuri, informează AFP.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat, marți, că a fost demarată o nouă procedură pentru achiziționarea vaccinului hexavalent, urmând ca acesta să fie pe piață în luna martie, când va ajunge în toate unităţile de sănătate publică.
Consumul de pește și fructe de mare cu conținut ridicat de mercur poate crește riscul îmbolnăvirii de scleroză laterală amiotrofică (SLA), potrivit unui studiu preliminar publicat luni de Academia Americană de Neurologie, relatează EFE.
Creșterea treptată a intensității exercițiilor fizice tip cardio - ce stimulează sistemul cardiovascular - poate contribui la prelungirea duratei vieții, potrivit unui studiu efectuat recent în Statele Unite și publicat în ''Mayo Clinic Proceedings'', informează Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au concluzionat că mersul este benefic pentru reducerea severității simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de cancer în stadiu avansat, conform unui material publicat de UPI.com.
Circa 35-40% din indicele de masă corporală (IMC) - care arată cât de grasă sau de slabă este o persoană - sunt moștenite de la părinți, iar, în cazul majorității copiilor obezi, valoarea crește la 55-60%, după cum informează luni MedicalXpress.
ISU Cluj reclamă uzura ambulanţelor SMURD pe care le are în dotare, unele vechi de peste zece ani, şi faptul că, din această cauză, nu-şi poate îndeplini misiunile cu eficienţă.