Vlad Pop va alerga într-un maraton pe Dealul Răscoalei de la Bobâlna, în weekend, pentru a strânge bani pentru burse destinate celor 200 de copii diagnosticați cu cancer și susținuți de Asociația Magic.
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna aprilie 2022, de 176.486, în creştere cu 325 de persone faţă de martie. Cluj se află pe locul doi la cei mai mulți beneficiari.
O „mână de oameni” s-a adunat duminică la Mitingul pentru Familie din Piața Avram Iancu. Manifestarea este o reacție la marșul Cluj Pride de sâmbătă, dedicat comunității LGBT+.
David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a participat marți la comemorarea celor 18.000 de evrei care au fost deportați din Cluj în lagărele de la Auschwitz.
Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului coordonat de deputat prof univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu se bucură de o largă susținere în rândul partidelor parlamentare și va deveni lege.
Creșele din Cluj-Napoca au intrat în grevă japoneză, după adoptarea unei legi care prevede trecerea acestora de la Primării la inspectoratele școlare județene. Acest lucru înseamnă reduceri mari de salarii, dar și de personal. Primăria a cerut să finanțeze în continuare creșele pentru a evita tăierile de salarii și concedierile.