<p />Campionatele Europene de gimnastică vor debuta astăzi, iar printre cei aproape 300 de participanţi se numără şi opt reprezentanţi ai României: Sandra Izbaşa, Ana Porgras, Diana Chelaru şi Amelia Racea (feminin), respectiv Flavius Koczi, Vlad Cotună, Andrei Muntean şi Andrei Ursache (masculin).
Luni şi marţi, sportivii au efectuat antrenamentele oficiale, iar astăzi competiţia va debuta cu calificările la feminin, urmate joi de cele similare masculine. Vineri va avea loc concursul de individual-compus (feminin şi masculin), iar sâmbătă şi duminică, finalele pe aparate. Organizatorii au anunţat că premierea medaliaţilor în cele trei zile de finale va fi efectuată în centrul Berlinului, în apropierea Sony Center. O altă inovaţie a organizatorilor este amplasarea de ecrane uriaşe în Potsdamer Platz, unde vor avea loc şi concerte.