Sport

Badea e încântat de jucătorii săi

<p><img src="documente/stories/05_mai/04_ziua/11-declaratii-u-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ionuţ Badea vrea ca elevii săi să dea tot ce pot pe teren în ultimele patru etape, pentru a lăsa o impresie bună la primul sezon de la revenirea în prima ligă.</p>

 

„Şepcile roşii“ au câştigat meciul cu Astra din deplasare şi aşteaptă cu încredere partida cu ultima clasată, Sportul Studenţesc.


 

Universitatea Cluj a trecut peste înfrângerea de acasă cu Poli Timişoara şi a reuşit să se impună la Ploieşti, în faţa Astrei. Elevii lui Ionuţ Badea au făcut o primă repriză slabă, în care gazdele au deschis scorul şi puteau să se desprindă pe tabelă. Clujenii au revenit însă puternic în partea a doua a jocului, pe care l-au câştigat până la urmă, datorită celor două goluri superbe înscrise de Claudiu Niculescu şi Alex Păcurar.


Tehnicianul Ionuţ Badea a fost foarte mulţumit de prestaţia elevilor săi şi aşteaptă de la ei aceiaşi determinare şi în meciul cu Sportul Studenţesc, care se va disputa mâine pe stadionul din Mediaş. „Trebuie să ne păstrăm această foame de rezultate, pentru ca la final să ne atingem obiectivul. Avem poate cea mai bună tehnică de pase din Liga 1 “, a declarat Badea marţi.

 


Vor fi folosiţi juniorii?

 


Antrenorul Universităţii a declarat că este foarte mulţumit şi de faptul că are dubluri pe posturi şi crede că rezultatele bune din ultima perioadă se datorează în mare măsură acestui lucru. „Au funcţionat foarte bine schimbările din echipă, în apărare şi linia de mijloc. Am rulat în apărare 2 din 4 jucători, la mijloc mereu un jucător rulat din 4, în atac la fel. Avem 18 jucători care au intrat în prima echipă, ceea ce înseamnă ceva“, a mai declarat Ionuţ Badea, care a mai precizat că s-ar putea să-i folosească în aceste patru meciuri rămase şi pe juniorii aduşi în iarnă la prima echipă, Vlad Morar şi Rareş Cucui.

 


Îl vor golgheter

 

Ionuţ Badea şi Alfonso Delgado au declarat ieri că îşi doresc ca atacantul Claudiu Niculescu să devină golgheter în acest sezon în tricoul Universităţii Cluj. „Sperăm ca titlul de golgheter să îi revină lui Niculescu, merită acest lucru la modul cum se comportă, pentru modul cum s-a exprimat pe teren pentru Universitatea Cluj, merită cu prisosinţă“, a spus Badea.

„Claudiu Niculescu e un băiat extraordinar şi merită să câştige titlul de golgheter“, a spus şi Alfonso Delgado, mijlocaşul de la „U“ Cluj.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter