Consiliul Politic Naţional al PNL se va reuni pe 18 februarie, urmând să se stabilească strategia de campanie electorală şi să se valideze fuziunea prin absorbţie cu ALDE, a anunţat, miercuri, preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă.
Problema comasării alegerilor va fi discutată în partid şi în coaliţie, iar decizia va fi luată astfel încât „să fie bine pentru cetăţenii României şi pentru democraţie”, spune președintele PNL Nicolae Ciucă.
La 1 ianuarie 2007, România devenea stat membru al Uniunii Europene. La o distanță de 17 ani, discursul suveranist continuă să provoace rumoare, iar trecutul ceaușist trezește încă amintiri nostalgice. În loc să privească în viitor, o bună parte dintre români sunt cantonați în trecut.
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat că nu a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis cu privire la problemele fermierilor şi transportatorilor, menţionând că şeful statului nu putea să-i solicite ceva ce era rezolvat deja.
Obiectivul PNL este de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri care vor fi organizate în acest an, spune președintele liberalilor, NIcolae Ciucă.
Politicienii clujeni au păreri împărțite despre comasarea alegerilor. În timp ce unii reprezentanți ai puterii spun că ideea este „pertinentă”, cei din opoziție subliniază că aceasta este de fapt doar „un scenariu conceput de coaliție din interes pur electoral”.