Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, în mai 2023, a fost de 2.300 euro/mp. Printre zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe se numără cartierele Mănăștur și Mărăști, dar și comuna Florești.
Luna martie 2023 ar putea marca intrarea pe un trend descendent a ratei anuale a inflației, potrivit celei mai recente analize a specialiștilor Universității Babeș-Bolyai.
Piaţa florilor va atinge un adevărat record istoric de vânzări în perioada 1-8 martie, când vor fi comercializate flori în valoare de peste 32 milioane de euro.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria cu directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, Paul Hilbers. Aceștia au analizat evoluţia economiei României în contextul crizelor şi provocărilor ultimilor ani.
Comisia de etică a UBB Cluj a confirmat miercuri că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode este plagiată și a cerut corectarea plagiatului. Jurnalista Emilia Șercan critică măsura, arătând că UBB „s-a plasat de partea plagiatorului și nu a integrității academice”.
Previziuni sumbre pentru anul 2023 privind războiul din Ucraina. Luptele nu vor lua sfârșit anul acesta, ci, dimpotrivă, se vor intensifica, spune profesorul UBB Valentin Naumescu.