Parchetul General deschide un dosar privind posibile încălcări ale legislației în campania lui Călin Georgescu. Serviciul Român de Informații (SRI) vine cu noi detalii despre rețeaua TikTok.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT.
Finanțarea campaniei pentru alegerile parlamentare a presupus cheltuieli de 210 milioane de lei din partea competitorilor electorali. Aproape 40% din bani au mers pe promovarea online.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat organele de urmărire penală să cerceteze modul de finanţare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.
Preoților le este interzis să facă politică partinică, iar Sinodul BOR le cere preoților să nu se implice în campania electorală. Cei care încalcă prevederile Bisericii Ortodoxe Române vor trebui „să aleagă între cariera politică și misiunea clericală”.
Călin Georgescu, candidatul suveranist ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale a raportat zero cheltuieli în campania electorală din primul tur de scrutin, deși a beneficiat de o promovare intensă pe TikTok și alte rețele sociale.