Consiliul UE avertizează că România „nu a luat măsuri eficiente pentru a-și corecta deficitul”, în condițiile în care deficitul bugetar a ajuns la 3,6% din PIB, în primele șase luni ale anului.
Situația fiscală a României se confruntă cu o deteriorare semnificativă, depășind cu mult așteptările pentru acest an electoral, susțin analiștii economici. România se îndreaptă spre un deficit bugetar comparabil cu cel din pandemia de COVID-19.
Deficitul bugetar al României crește substanțial și urcă la 3,4% din PIB după primele cinci luni din an, în condițiile în care Guvernul estimează un deficit de 5% pe final de an.
În contextul unei „acțiuni politice slabe”, România se confruntă cu dezechilibre fiscal-economice majore și riscă suspendarea fondurilor europene, avertizează Comisia Europeană.
Anumite categorii de bugetari vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în două tranşe prevăzute în iunie și septembrie, luni în care se desfășoară alegerile locale/europarlamentare, respectiv prezidențiale/parlamentare. Impactul bugetar este estimat la 1,127 miliarde lei.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat că urmează o „corecție fiscală”, o măsură necesară ce va fi aplicată cel mai probabil după anul electoral 2024.
Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze la finalul acestui an peste valoarea prevăzută anterior, iar măsurile fiscale ce ar putea fi introduse după alegerile din 2024 și deficitul bugetar uriaș prezintă riscuri economice serioase.