Trafic dificil, vineri, în zona podului de la Gilău al Autostrăzii Transilvania. Se realizează lucrări în zona intersecției Someșul Rece-Mărișel.
Cel mai harnic constructor este la Cluj. Vezi stadiul fizic al lucrărilor pe Drumul Expres Turda – Tureni.
Măsurile de închidere temporară a circulației pe DN1, în zona localității Tureni, continuă și în următoarele zile.
Noi lucrări de asfaltare pe drumul județean dintre Plopi și Gura Râșca. Investiție de peste 5 milioane de lei.
Zona străzii Mehedinți, din cartierul Mănăștur, a fost cuprinsă de apă în urma unei avarii. La fața locului se desfășoară lucrări de remediere a defecțiunilor apărute.
Continuă lucrările pe șantierul școlii din cartierul Borhanci.
Miercuri, 7 august, s-au finalizat lucrările pe Valea Oltului, cu 2 zile mai devreme decât era stabilit în proiect. Circulația se redeschide de azi.
Ultima săptămână de circulație restricționată pe Valea Oltului, unde lucrările au ajuns la un progres de 80%.