Un șofer de utilaj agricol care nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, în apropiere de Ocna Sibiului, a fost lovit de un tren care circula spre Cluj-Napoca.
Un număr de 62 de trenuri electrice vor fi cumpărate de România din Polonia, în baza unui contract de peste 3 miliarde de lei, semnat marți de Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Din totalul ramelor electrice, 23 de trenuri vor circula pe traseele Cluj, Brașov și Timișoara.
Un incendiu a pornit la două vagoane ale unui tren aflat în mișcare, în care se aflau 20 de persoane. Trenul se deplasa pe ruta Galați - Cluj, iar la momentul incendiului se afla pe raza județului Bistrița-Năsăud.
Zeci de trenuri electrice noi, care vor circula pe traseele regionalelor Cluj, Brașov și Timișoara, vor fi achiziționate de România în baza unui contract de peste 3 miliarde de lei,
Doi ani de zile nu vor mai circula trenuri directe pe ruta Cluj-Oradea. Călătorii vor fi transferați cu autocare și autobuze, din cauza lucrărilor la electrificarea liniei de cale ferată. CFR a anunțat programul, însă autobuzele nu vor opri în trei sate din Cluj.
Trenul electric adus din Polonia la începutul lunii decembrie, s-a defectat la primele probe. Autoritățile feroviare analizează cauzele care au dus la acest incident.