Parlamentul ungar se pregăteşte să aprobe luni aderarea Suediei la NATO, pasul final pentru ţara nordică dornică să adere la Alianţa Nord-Atlantică după invadarea Ucrainei de către forţele ruse.
Cel puţin o mie de persoane au protestat, vineri, la Budapesta cerând demisia preşedintei Katalin Novak, în urma graţierii de către aceasta a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.
Bruxelles-ul amenință că va lovi economia Ungariei dacă Viktor Orban se va opune prin veto ajutorului pentru Ucraina. Aceasta ar fi o reacție firească, spune europarlamentarul clujean Daniel Buda (PNL), care atrage atenția asupra comportamentul premierului ungar Viktor Orban.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că sunt foarte multe speculaţii şi scenarii privind funcţia de preşedinte al Consiliului European, menţionând că nu cunoaşte detalii privind posibilitatea ca actualul şef al statului Klaus Iohannis să ocupe această funcţie.
Posibilitatea ca premierul Ungariei Viktor Orban (foto) să asigure interimatul președinției Consiliului European „dă fiori” politicienilor clujeni și unora dintre comentatorii politici.
Actualul președinte al Consiliului European anunță că își va părăsi postul până la jumătatea lunii iulie, dacă va fi ales la Parlamentul European. În acest scenariu, pe care majoritatea statelor UE încearcă să-l evite, premierul ungar Viktor Orban ar putea ajunge președinte interimar.
Liderii UE trebuie să decidă în unanimitate dacă deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi cu privire la pachetul de ajutor în valoare de 50 de miliarde de dolari. Orban a ameninţat în repetate rânduri că se va opune prin veto ambelor decizii.