Actualitate

Scandalul ICR continuă

<p /><img src="documente/stories/2012/06_iunie/20/04-icr.jpg" border="0" align="right" /><br />Deputaţii „i-au tăiat“ vicepreşedinţii lui Patapievici.

Plenul Camerei Deputatilor a respins, ieri, ca for decizional, ordonanţa de urgenţă a Guvernului Boc prin care s-au înfiinţat două posturi de vicepreşedinti la ICR, numiţi apoi în funcţie de către Preşedintele României.

Ordonanţa respinsă de Camera Deputaţilor prevedea nu doar ca un preşedinte, cu rang de secretar de stat, să asigure conducerea operativă a Institutului, ci şi ca acesta să fie secondat de doi vicepreşedinţi.
„Conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi revocat din funcţie de Preşedintele României; în activitatea sa de conducere, preşedintele este ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de Preşedintele României, la propunerea preşedintelui Institutului", se arată în textul ordonanţei de urgenţă.
De asemenea, ordonanţa preciza ca mandatul vicepreşedintilor este de 4 ani, cu posibilitatea de a fi reînnoit. „Funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic”, se mai arată în textul ordonanţei de urgenţă din 31 august 2011. Mai mult, ordonanţa care a fost respinsă de către Camera Deputaţilor prevedea ca „organul care asigură conducerea executivă” să fie un comitet director, alcătuit din şapte membri. Totodată, în ordonanţa de urgenţă era precizat ca unul dintre membri trebuia să fie preşedintele Institutului, doi erau vicepreşedinţii, iar restul de patru membri erau numiţi de preşedinte dintre persoanele cu funcţii de conducere din aparatul propriu al Institutului.
Potrivit ordonanţei de urgenţă, toate aceste modificări au fost aduse pentru că „este imperios necesară consolidarea actului de conducere la nivelul Institutului Cultural Român, care va permite atât o mai bună îndeplinire a obiectivelor instituţiei pe plan intern, cât şi o superioară afirmare a identităţii culturale românesti pe plan extern”. Ordonanţa de urgenţă a primit 139 de voturi împotrivă, 17 pentru şi 20 de abtineri. Camera Deputaţilor este for decizional. Cei doi vicepreşedinţi ai ICR sunt Mircea Mihăeş şi Tania Radu.

Reacţiile faţă de situaţia ICR se multiplică

Săptămâna trecută, Guvernul Ponta a emis o altă ordonanţă de urgenţă, care trece ICR din subordonarea Preşedintiei în cea a Senatului. „ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL“, a reacţionat atunci conducerea Institutului. Situaţia ICR a stârnit o mulţime de reacţii în rândul societăţii civile şi printre artişti, dar şi în rândul reprezentanţilor presei interne şi internaţionale. Luni seară, aproape 500 de oameni, majoritatea purtând papioane, au protestat timp de o oră lângă sediul Institutului Cultural Român. Protestul a vizat ordonanţa de urgenţă emisă de Guvern, prin care Institutul trece de sub autoritatea preşedinţiei, sub cea a Senatului.
De asemenea, ieri, reprezentanţii „Pavilion“ au adresat o scrisoare guvernului şi premierului Victor Ponta în care atrag atenţia că decizia de schimbare a statutului ICR este o decizie politică. „Vă rugăm, domnule Prim-ministru, țineți aceste jocuri murdare doar pentru scena politică din care faceți parte. Este inadmisibil și iresponsabil ca după 22 de ani, viața publică românească să fie condusă sub semnul acelorași animozități politice, interese personale și jocuri de culise. (…) Conducerea ICR pune la dispoziție publică un raport anual de activitate de unde puteți afla toate detaliile legate de organizarea, funcționarea, proiectele insitutuției, precum și modul în care au fost folosiți banii publici. Prin această ordonanță se produce o involuție nepermisă a instituției, riscând ca aceasta să redevină un focar de promovare a valorilor discutabile, a unei culturi tradiționale și închistate în detrimentul accentului culturii contemporane. Dacă patronajul Președinției era doar unul simbolic, cel al Senatului este clar unul politic si aservit unei decizii luate de o majoritate politică. De asemenea, formularea OUG 27/2012 dă posibilitatea ca viitorul președinte al ICR să fie membru al unui partid politic. (…). Vă cerem să reveniți fără întârziere asupra deciziei luate, să revocați OUG 27/2012 și să atrageți atenția Ministrului Culturii că România nu este Teatrul Nottara. În felul acesta veți dovedi că promisiunile dumneavoastră nu sunt la fel ca cele ale înaintașilor nedemni de funcția de Prim-Ministru și că speranțele într-o stângă demnă și coerentă nu sunt zadarnice. Scrisoarea este semnată de prof. Eugen Rădescu, prof. Răzvan Ion, co-fondatori şi co-directori ai Bucharest Biennale - Bienala Internațională de Artă Contemporană, Pavilion - jurnal de cultură și politică și Pavilion - centrul pentru artă și cultură contemporană.

Explicație foto:
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a participat la mitingul de protest față de politizarea ICR (captură video)

Ultimele Stiri
abonare newsletter