Actualitate

Patru Oscaruri pentru “Discursul Regelui”

Filmul „The King's Speech” a fost încoronat regele Oscarurilor, marele favorit dinaintea galei obţinând patru statuete.

Colin Firth, în rolul regelui bâlbâit George al VI-lea al Marii Britanii, a obţinut Oscarul la categoria rezervată celui mai bun actor, Tom Hooper l-a câştigat pe cel oferit celui mai bun regizor, iar scenaristul David Seidler a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original, informează Associated Press.

Lansat de la sfârşitul lunii noiembrie în peste 30 de ţări, acest film a obţinut încasări de peste 210 milioane de dolari, dintre care 106 milioane de dolari doar în boxoffice-ul nord-american, potrivit Agerpres.

În presa din Albion care prefigura Oscarurile se vorbea despre "cel mai important succes al cinematografiei independente" britanice, iar directorii de cinematografe povesteau că acest film a adus în săli oameni care nu au mai fost la un film de ani de zile şi care s-au lăsat seduşi de aceste pagini deschise larg în intimitatea familiei regale britanice.

Filmul care a avut un buget infim după standardele Hollywoodului, doar 8 milioane de lire sterline (9,5 milioane de euro), oferă toate ingredientele pentru o poveste de succes - un scenariu captivant, abundent în umor fin şi autoironie, o interpretare de zile mari a actorilor, un regizor cu o atenţie obsesivă pentru detalii şi nu în ultimul rând o atmosferă credibilă şi o cinematică densă în care spectatorul se poate pierde cu uşurinţă, uitând complet de cotidian.

Lista completă a câştigătorilor:

1. Cel mai bun film: 'The King's Speech.'

2. Cel mai bun actor: Colin Firth, 'The King's Speech.'

3. Cea mai bună actriţă: Natalie Portman, 'Black Swan.'

4. Cel mai bun actor într-un rol secundar: Christian Bale, 'The Fighter.'

5. Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Melissa Leo, 'The Fighter.'

6. Regie: Tom Hooper, 'The King's Speech.'

7. Film străin: 'In a Better World,' Danemarca.

8. Scenariu adaptare: Aaron Sorkin, 'The Social Network.'

9. Scenariu original: David Seidler, 'The King's Speech.'

10. Film de animaţie: 'Toy Story 3.'

11. Regie artistică: 'Alice in Wonderland.'

12. Cinematografie: 'Inception.'

13. Mixare sunet: 'Inception.'

14. Montaj sunet: 'Inception.'

15. Coloană sonoră: 'The Social Network,' Trent Reznor şi Atticus Ross.

16. Melodie originală: 'We Belong Together' din 'Toy Story 3,' Randy Newman.

17. Costume: 'Alice in Wonderland.'

18. Film documentar: 'Inside Job.'

19. Documentar scurtmetraj: 'Strangers No More.'

20. Montaj: 'The Social Network.'

21. Machiaj: 'The Wolfman.'

22. Animaţie scurtmetraj: 'The Lost Thing.'

23. Scurtmetraj: 'God of Love.'

24. Efecte speciale: 'Inception.'

Ultimele Stiri
abonare newsletter