Actualitate

Medicii de familie, în grevă japoneză

<p />Medicii de familie din Cluj se află astăzi în grevă japoneză, în semn de nemulţumire faţă de prevederile noului Contract cadru pentru 2011- 2012.

„Medicii vor consulta toţi pacienţii şi vor oferi toată gama de servicii, dar vor purta banderolă albă şi vor afişa în sala de aşteptare anunţul pentru grevă”, a declarat Cornel Pop, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Cluj. Printre nemulţumirile medicilor se numără limitarea consultaţiilor la 20 pe zi şi interzicerea de a elibera reţete compensate şi bilete de trimitere oricărei persoane care nu se încadrează în cele 20 de consultaţii, chiar dacă este asigurată. Medicii nu sunt de acord nici cu obligativitatea de a finanţa din surse proprii informatizarea sistemului de sănătate. Cornel Pop a mai precizat că nu este normală impunerea unui buget orientativ pentru prescrierea de medicamente, ceea ce pune medicul în situaţia de a decide care pacienţi beneficiază de medicamente compensate şi care nu, deşi toţi au dreptul prin calitatea de asigurat, şi obligă medicul să prescrie mai puţine medicamente, chiar dacă el ştie că pacientul are nevoie de o schemă completă de medicamente. Medicii de familie clujeni spun că acesta nu va fi singurul lor protest ci vor urma şi altele.

Ultimele Stiri
abonare newsletter