Actualitate
UPDATE: Un nou ACCIDENT în Ungaria: Un român a DECEDAT, alți doi sunt răniți
Un român a murit şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident rutier produs pe autostrada M7 din Ungaria, în direcţia Budapesta – Slovenia, atutoturismul în care se aflau aceştia intrând într-un camion care circula regulamentar, informează MAE.
Accident în Ungaria, patru români sunt în stare gravăUPDATE:
Conform datelor transmise, autoturismul condus de un cetăţean român circula pe autostrada M7, în direcţia Budapesta – Slovenia, când a intrat frontal într-un camion care circula regulamentar.
"Şoferul nu a fost rănit, însă, în autoturism se aflau alţi trei cetăţeni români, dintre care unul a decedat iar ceilalţi doi au fost răniţi. Oficiul consular păstrează permanent legătura atât cu cetăţenii români implicaţi în accident şi familiile acestora, cât şi cu autorităţile locale, şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor", se mai arată în comunicatul MAE.
"Consulatul General al României la Szeged a fost informat de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Csongrad cu privire la producerea unui accident grav pe teritoriul Ungariei, în noaptea de 31 august 2013, în care au fost implicaţi 4 cetăţeni români. Oficiul consular a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile ungare în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la incident. Conform datelor transmise, autoturismul condus de un cetăţean român circula pe autostrada M43, în direcţia Szeged – Mako, când şoferul a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, rupând parapeţii şi oprindu-se în şanţ. În autoturism se aflau alţi trei cetăţeni români, care se află internaţi la spital, cu leziuni foarte grave", se arată într-un comunicat al MAE potrivit Mediafax.
Potrivit ministerului, familiile aparţinătoare au fost prezente la faţa locului, circulând într-o altă maşină care îi însoţea.
Oficiul consular păstrează permanent legătura cu cetăţenii români şi cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor.