Actualitate

75 de voluntari construiesc o locuinţă pentru o familie nevoiaşă

<p>75 de angajaţi Europharm Distribuţie vor lucra pe şantierul Habitat pentru Umanitate Cluj timp de două săptămâni, în perioada 4-15 aprilie, la construcţia unei locuinţe simple, pentru o familie din comunitatea clujeană.</p> <p />

Locuinţa va fi ridicată în comuna Câmpeneşti, iar beneficar este familia Băbeanu care locuieşte în comuna Apahida. „Familia asistată de voluntari locuieşte în comuna Apahida, judeţul Cluj, alături de alte trei familii, într-o casă cu trei camere, construită integral din cărămidă, în condiţii improprii. În bucătărie deja nu mai există o parte a tavanului, iar camerele sunt mucegăite. Baia şi bucătăria sunt împărţite de toate cele opt persoane”, au declarat reprezentanţii Habitat pentru Umanitate Cluj.

Beneficiarii proiectului sunt mulţumiţi de iniţiativa asociaţiei. „Sperăm că vom scăpa de camera plină de igrasie care îi face rău micuţei noastre de nici măcar un an. Sperăm că vom scăpa de discuţiile şi neplăcerile interminabile ce apar din cauza aglomeraţiei din casă”, a spus Silviu Băbeanu de 26 de ani, beneficiar al proiectului.


Anul acesta, alte familii care au nevoie de condiţii decente de trai, din judeţele Argeş şi Suceava, vor fi asistate de peste 150 de voluntari Europharm Distribuţie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter