Actualitate

„Corul inocenţilor” s-a mutat la Iulius Mall

<p />„Corul inocenţilor” format din peste 5.000 de figurine de lut, şi-a încheiat recitalul de pe Bulevardul Eroilor, unde a reuşit să adune de la trecători câteva mii de euro.

„Coriştii” au adunat 3.500 de euro de la trecători, în perioada 12-19 aprilie, cât a durat „recitalul”din centrul oraşului. Banii vor fi folosiţi pentru copiii bolnavi de la Grădiniţa Specială Malteză. „Cu această sumă, toţi cei care au donat au reuşit să asigure terapia timp de un an pentru doi copii cu dizabilităţi neuromotorii severe, oferindu-le astfel şansa la o viaţa decentă, speranţa de a merge într-o zi la şcoală”, a declarat Izabella Bajko, director relaţii publice Serviciul de Ajutor Maltez în România. Ea a adăugat însă că mai sunt 21 de copii pentru care „inocenţii” continuă să lupte. „Din această cauză şi-au prelungit şederea la Cluj şi s-au mutat la Iulius Mall. Astfel, între 20 şi 22 aprilie ne mai putem bucura două zile de «pitici», la intrarea de la Iulius Mall. Speranţa lor este să ne oprească pentru câteva clipe din goana cumpărăturilor şi să ne reamintească faptul că sărbătorile pascale înseamnă mai mult decât o masă îmbelşugată şi ouă roşii”, a declarat Izabella Bajko. După expoziţia din Iulius Mall, „Corul inocenţilor” îşi va continua turneul în Germania, urmând să se reîntoarcă apoi în alte oraşe din România. „Corul inocenţilor” este o expoziţie caritabilă realizată de artistul plastic Andrei Pandea-Antonescu. Figurinele nu sunt de vânzare, ci doar expuse pentru a sensibiliza comunitatea cu privire la copiii bolnavi ai comunităţii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter