Actualitate

Cu Moderat și ZEDD pe scena principală, distracția în Ziua 1 Electric Castle a depășit cota moderată GALERIE FOTO

După Ziua Zero, care a fost de încălzire, în Ziua 1 festivalierii au fost în număr mult mai mare la Bonțida. Cu headlineri la main stage precum Moderat sau ZEDD, platoul din fața scenei principale a fost plin. A lipsit ploaia, spre bucuria sau poate dezamăgirea unora.

Moderat au urcat pe scenă la ora 23.00 și timp de o oră au ținut publicul în priză. Cu un joc spectaculos de lumini și cu ritmuri electrizante, cei trei nemți de la Moderat au cucerit publicul Electric Castle. Ei au concertat pentru a doua oară la Bonțida.

Moderat este unul dintre cele mai creative proiecte de pe scena muzicii electronice a ultimilor ani. Sub numele Moderat colaborează trei dintre cei mai talentați artiști germani ai momentului, Modeselektor (Gernot Bronsert și Sebastian Szary) și Apparat (Sascha Ring). Acum în plin turneu mondial, cu concerte din Mexic până în Ucraina, cei de la Moderat au notat Electric Castle ca o destinație obligatorie pe acest traseu al marilor festivaluri internaționale.


Înainte de showul din Ziua 1, Moderat au avut și o scurtă întâlnire cu presa. Au răspuns întrebărilor jurnaliștilor, au glumit și s-au fotografiat cu o parte din cei prezenți la conferință. Unul dintre membrii Moderat a glumit cu o jurnalistă care s-a prezentat Luna.

“Știi cine este Luna? Luna este câinele meu, care este foarte leneș și doarme întinsă pe spate, în studio, unde este un zgomot foarte mare”, a întrebat unul dintre băieții din trupă.


Când întrebările li s-au părut prea dificile, din nou, cățelul Luna a intrat în discuție. “Nu am putea vorbi mai bine despre cățel? E mult mai ușor”, au glumit din nou băieții.

Ei au subliniat că s-au închegat ca trupă mai degrabă de la al doilea album. “Mereu ne dezvoltăm și experimentăm lucruri  noi”.


De asemenea, cei trei membri au anunțat că în septembrie vor pune punct acestui proiect și se vor ocupa de alte proiecte.

ZEDD, care la doar 27 de ani este un super-star al stilului EDM, apare pe afișul celor mai mari festivaluri de profil, dar a produs și hituri ale unor nume precum Justin Bieber sau Lady Gaga. Show-ul lui ZEDD a început la ora 00,30, la scena principală. De departe, a fost showul cu cel mai mare număr de spectatori. Oamenii au dansat și s-au bucurat alături de ZEDD, care este pentru prima dată în România.


ZEDD a avut parte de o surpriză: nu a plecat de la Electric Castle în legendarele cizme de festival, ci într-o pereche de sneakers personalizați de un artist român, Alexandru Graure, care transformă articolele de serie de pe rafturile magazinelor în creații personalizate, considerând că și această parte a unei ținute poate fi un mod de exprimare a personalității și gusturilor individuale. ZEDD, încântat de cadou, a plecat de la Electric Castle purtând noii săi sneakers despre care poate spune, cu adevărat, că sunt unici!

În ziua 1, s-au deschis toate cele 9 scene ale festivalului, iar zona de activități și-a intrat pe deplin în drepturi încă din timpul zilei.

Etichete: electric castle
Ultimele Stiri
abonare newsletter