Actualitate

Prima grefă totală de faţă din SUA

Prima grefă totală de faţă din Statele Unite ale Americii a fost realizată la Boston, la un bărbat de 25 de ani, a cărui faţă fusese arsă integral din cauza unei linii de înaltă tensiune, relatează AFP, citată de Agerpres.

Actualitate

’Magna cum laude’ pentru Mădălina Bondor

Luni seară, Clubul Rotary Turda a acordat pentru a doua oară bursa „Magna cum laude”. De data aceasta. premiul cel mare i-a revenit Mădălinei Bondor, absolventă a Liceului de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj.  



Actualitate

Târg de joburi pentru cei cu dizabilităţi intelectuale

Astăzi la Grand Hotel Napoca are loc un târg de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Târgul e organizat de Fundaţia Motivation România şi Fundaţia Special Olympics din România şi face parte din cadrul proiectului „Şanse egale pentru integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România”. Evenimentul va avea loc între orele 09.30 şi 13 şi va aduce împreună tineri cu dizabilităţi intelectuale din Cluj-Napoca, precum şi o serie de angajatori interesaţi să angajeze astfel de persoane. Târgul de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale este organizat cu sprijinul Grup Şcolar “SAMUS” Cluj-Napoca, DGASPC Cluj şi Primăria Floreşti – Serviciul Public de Asistenţă Socială.  


Actualitate

Horoscop 23 martie

BERBEC Se pare că sunteţi nemulţumit de tot ce se petrece în jur şi vă ieşiţi uşor din fire. Vă sfătuim să nu exageraţi şi să vă controlaţi reacţiile. Evitaţi discuţiile aprinse cu persoana iubită!

Ultimele Stiri
abonare newsletter