Modernizarea spațiului de lângă stadion a sporit interesul producătorilor locali pentru această zonă. Emil Boc a vizitat piața volantă și a făcut cumpărături.
Curând începe sezonul festivalelor din centrul Clujului, însă lucrările de pe strada Universității nu vor fi finalizate în luna iunie când începe Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Consiliul Județean Cluj a inițiat procedura de consultare publică în vederea aprobării viitoarei Strategii de dezvoltare teritorială a Județului Cluj pentru perioada 2023-2030, parte integrantă a Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ).
Lotul Chețani – Câmpia Turzii, segment de 15,7 km de pe A3, înregistrează un grad de realizare al proiectului de peste 50%, astfel încât traficul de pe autostradă între Cluj și Târgu Mureș ar putea fi deschis în acest an.
Costurile pentru realizarea Centurii Metropolitane Cluj ar putea fi majorate. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că Guvernul va reaproba indicatorii tehnico economici pentru această investiție. De altfel, acesta a anunțat deblocarea licitațiilor suspendate pe loturile Austostrăzii Transilvania.
În ziua în care se semnează contractul pentru metrou, Asociația Pro Infrastructura își arată îngrijorarea privind acest proiect clujean și susține că „vor apărea provocări inginerești majore cu forarea prin mijlocul orașului”.
Contractul pentru realizarea metroului din Cluj a fost semnat, joi, 25 mai, de primarul Emil Boc, în prezența premierului Nicolae Ciucă și a ministrului de Interne Lucian Bode.
Protestul sindicaliștilor din învățământ s-a mutat în fața Primăriei Cluj-Napoca, acolo unde premierul Nicolae Ciucă e așteptat să sosească din moment în moment pentru semnarea contractului la metrou. Zona e împânzită de jandarmi.