Economie

O veste bună: preţurile alimentelor la nivel mondial au scăzut abrupt

<p>Preţurile alimentelor la nivel mondial au înregistrat în luna mai cea mai abruptă scădere din ultimii doi ani, în frunte cu lactatele, cerealele şi zahărul, potrivit buletinului statistic prezentat joi de FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.</p>


Indicele măsurat de FAO, care ia în calcul preţurile a 55 de alimente şi tipuri de hrană, a scăzut în luna mai cu 4,2%.
„Preţurile internaţionale au scăzut în ultimele săptămâni pentru majoritatea mărfurilor, datorită perspectivelor în general favorabile privind oferta, în contextul incertitudinilor economice tot mai intense şi aprecierii dolarului american”, notează instituţia din cadrul ONU.
Indicele preţurilor alimentelor a înregistrat astfel cea mai abruptă scădere din martie 2010, când a coborât cu 4,3%.
Producţia mondială de lapte va creşte în acest an cu 2,7%, la 750,1 milioane de tone, după un avans de 2,3% în 2011, potrivit estimărilor FAO.
Preţurile contractelor futures cu porumb au scăzut în luna mai la bursa de mărfuri de la Chicago cu 12%, în aşteptarea unor recolte record la nivel mondial.
Cotaţiile grâului au coborât totodată la Chicago cu 1,6%, iar preţurile la soia au scăzut cu 11%.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter