Economie

Tot mai puţine firme radiate sau dizolvate

<p />Numărul firmelor din Cluj care şi-au suspendat activitatea a scăzut semnificativ în primele şase luni ale acestui an faţă de primul semestru din 2010.

Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că în perioada ianuarie-iunie 2011 şi-au suspendat activitatea 425 de firme din judeţ, faţă de 2.063 anul trecut în acelaşi interval de timp. Aceleaşi scăderi masive au fost înregistrate şi la nivel naţional. Astfel, comparativ cu anul 2010 când, în primele şase luni, s-au înregistrat un număr de 42.598 suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, anul acesta s-au înregistrat doar 11.877, reprezentând o scădere cu aproximativ 72,1%.

În ceea ce priveşte dizolvările voluntare, numărul firmelor aflate în această situaţie a scăzut în Cluj de la 448 în 2010 la 97 anul acesta, respectiv de la 5.052 la 1.894 la nivelul întregii ţări.


O scădere de circa 91% s-a înregistrat şi pe segmentul radierilor, în Cluj fiind radiate în primul semestru din an doar 669 de firme, faţă de 7.663 anul trecut. Situaţia este similară şi la nivel naţional, scăderea fiind de aproximativ 83,8%.

Datele ONRC mai arată că, în lunile ianuarie-iunie, în Cluj au intrat sub incidenţa Legii Insolvenţei 331 de firme. În paralel, au fost înregistrate 3.106 de înmatriculări, dintre care 1.682 de SRL-uri şi 1.199 de PFA-uri. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost înmatriculate1.121 de SRL-uri şi doar 525 de PFA-uri.


 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter