Cererea pentru chirii a crescut ușor în ultima lună de vară și va continua să crească, odată cu apropierea începutului de an universitar. Pretențiile proprietarilor sunt pe măsură.
Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani este de aproape 22%, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică.
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut la 6,1% în iulie, de la 6,4% în iunie, în timp ce Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia şi România sunt statele membre UE cu cel mai ridicat indice al preţurilor de consum.
Salariul mediu net în Cluj a ajuns cu 22% mai mare decât media națională, în luna iunie. Însă valoarea salariului mediu în județ a fost mai mică la începutul verii cu 154 de lei față de luna Mai 2023.