Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 a fost suplimentat, iar o parte dintre acești bani va merge spre amenajarea la UMF Cluj-Napoca a unui centru pentru tratamente stomatologice destinat copiilor cu nevoi speciale.
Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca au obținut cele mai bune rezultate la examenul național de intrare în rezidențiat atât la rata de promovare, cât și la nivel de punctaje realizate.
Aproape 50% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru țara noastră. Ce au în comun perioada comunistă și analfabetismul funcțional a explicat rectorul UBB, Daniel David.
Un proiect al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, prin care sunt sprijiniți tinerii cu potențial din medii defavorizate, a fost premiat de către compania Google.
O echipă de studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul UTCN, a obținut locul 4 la o competiție internațională de securitate cibernetică.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se înscrie în rândul primelor 10 universități din România, conform metarankingului universitar 2023, realizat independent de un grup de experți din mai multe instituții de învățământ superior românești.