Politică

UDMR, împărţită deja între PSD şi PDL?

<p><img class="caption" src="documente/stories/02_februarie/24_ziua/kelemen-hunor-rp.jpg" border="0" alt="Kelemen Hunor" title="Szasz Jeno îl acuză pe Kelemen Hunor (foto) că, dacă va fi liderul UDMR, va îndrepta Uniunea către PSD * Foto Radu Pădurean" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, crede că în spatele luptei din interiorul UDMR se duce de fapt o luptă între partidele româneşti.</p> <p>Udemeriştii se întâlnesc, la sfârşitul acestei săptămâni, la Oradea pentru a-şi alege conducerea. Prezenţa liderilor PSD şi PNL şi a preşedintelui Traian Băsescu la Congresul UDMR demonstrează cât este de curtată Uniunea.</p> <p>Udemeriştii se întâlnesc, la sârşitul acestei săptămâni, la Oradea pentru a-şi alege conducerea. Prezenţa liderilor PSD şi PNL şi a preşedintelui Traian Băsescu la Congresul UDMR demonstrează cât este de curtată Uniunea.</p>

Preşedintele PCM, Szasz Jeno susţine că UDMR va continua să facă „prostituţie politică”. ”Întotdeauna au fost oportunişti, au fost şi cu stânga şi cu dreapta. Nu sunt surprins de nimic când vine vorba de Uniune”, a declarat pentru monitorul şeful PCM.

“Partidul frate” nu merge la Congresul UDMR

Preşedintele PCM, Szasz Jeno, nu va fi prezent la Congresul UDMR. El s-a declarat indignat de faptul că “partidele româneşti au fost invitate, dar partidul frate nu”.


Szasz susţine că întrunirea de la sfârşitul acestei spăptămâni nu va schimba prea mult faţa UDMR. Potrivit lui Szasz Jeno, Kelemen Hunor are cele mai mari şanse să câştige şefia Uniunii, iar “politica UDMR va rămâne cam aceeaşi”. „Kelemen este cea mai reuşită clonă a lui Marko Bela, iar Marko Bela este şi va fi păpuşarul lui Kelemen. Nu m-ar mira să fie preşedinte de onoare al UDMR, va face doar un pas în spate, dar va fi tot în spatele lui Kelemen”, a declarat liderul PCM.

Previziunile lui Szasz

Discuţiile din ultima vreme pe marginea ieşirii UDMR de la guvernare şi reorientarea către alte formaţiuni politice sunt, potrivit lui Szasz Jeno „fireşti”. Aceasta pentru că UDMR a fost întotdeuna „oportunistă”. „Ei au fost şi cu stânga şi cu dreapta, au făcut prostituţie politică. Pe de altă parte nu aş fi surprins pentru că şi în Ungaria liberalii s-au aliat cu socialiştii. Nu ar fi ceva nou sub soare”, a explicat Szasz Jeno.


Liderul PCM susţine că în spatele luptei pentru şefia UDMR, se dă o luptă între partidele politice româneşti. Pe de o parte USL, format din PNL şi PSD, iar pe de altă parte PDL, trag de UDMR. “Democrat liberalii nu sunt în siguranţă acum şi de aceea trag de UDMR. Mai mult, PDL stă în spatele lui Olosz Gergely, am informaţiile mele. Până la urmă mă ocup de politică de ceva vreme”, spune Szasz. Cât despre Kelemen Hunor, Szasz Jeno spune că ar fi susţinut de Opoziţie, mai exact de PSD. “PSD stă în spatele lui Kelemen. Cred că dacă Kelemen va ieşi preşedinte, pe termen mediu şi lung se vor alia mai degrabă cu PSD, decât cu PDL”, a adăugat şeful PCM.

Kelemen nu comentează spusele unui “ameţit”

Szasz Jeno * Preşedinte PCM

„UDMR va continua să facă prostituţie politică. Întotdeauna au fost oportunişti, au fost şi cu stânga şi cu dreapta. Nu sunt surprins de nimic când vine vorba de Uniune.”


În replică, Kelemen Hunor susţine despre şeful PCM că este un... “ameţit”. “Nu comentez ce spune Szasz Jeno, pentru că este un ameţit, în spatele meu nu stă niciun PSD, ci vreo 10.000 de oameni care mă susţin”, a declarat pentru monitorul Kelemen.

Szasz: “Nu ne gândim la colaborări cu partide româneşti”

În ce priveşte o viitoare colaborare a civicilor maghiari cu o formaţiune politică, lucrurile sunt aproape bătute în cuie. „PCM va trebui să aibă rezultate bune la locale, iar apoi se va alia cu CNMT şi CNS. Nu ne gândim la colaborări cu partide româneşti. Trebuie să ducem o politică ce trebuie să caracterizeze specificul comunităţii maghiare. Noi trebuie să corectăm politica dusă de UDMR”, a mai spus Szasz Jeno.

Ultimele Stiri
abonare newsletter