Politică

Românii vor schimbări majore în sistemul sanitar

<p>Aproape 94% din participanţii la un sondaj de opinie realizat de ivox.ro consideră că sistemul de sănătate din România necesită schimbări majore.</p>

Doar 1% din aceştia consideră că sistemul funcţionează bine şi nu necesită schimbări. “De asemenea, cei mai mulţi dintre cei chestionaţi, 86%, sunt de părere că statul român cheltuie prea puţini bani în domeniul protecţiei şi ameliorării stării de sănătate naţionale”, spun realizatorii sondajului. Cea mai mare parte dintre respondenţi apreciază calitatea serviciilor publice de sănătate din România ca fiind proastă (41,6%) sau foarte proastă (34,1%), iar majoritatea dintre cei chestionaţi (65,7%) preferă să se trateze într-o clinică privată atunci când au o problemă de sănătate. Rezultatele sondajului mai relevă faptul că mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns la întrebările din chestionar (60,1%) consideră că au o stare de sănătate bună sau foarte bună. Un procent relativ scăzut de respondenţi (7,7%) şi-au evaluat starea de sănătate ca fiind proastă sau foarte proastă.   G.D.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter