Politică

Licitaţia pentru drumurile judeţene, aproape de adjudecare

<p>Patru comisii din care fac parte 30 de oameni sunt implicate în analiza ofertelor.</p>

Licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Cluj în vederea reabilitării şi modernizării a peste 400 de kilometri de drumuri judeţene în perioada 2011-2015 ar putea fi adjudecată în această săptămână.

„Aşteptăm astăzi (ieri –n.r.) până la ora 15 ultimele răspunsuri la clarificările cerute şi sperăm ca apoi cât mai curând să reuşim să luăm o decizie”, a arătat vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi totodată şeful comisiei de evaluare, Radu Bica. Cei nouă ofertanţi la licitaţia pentru reabilitarea drumurilor judeţene sunt: asocierea Diferit SRL, Construct Perom SRL , Samus Construcţii SA, asocierea Tehnologica Radion SRL şi Procons XXI SRL, asocierea Panpetrol Com SRL, Midanne Invest Group SRL, I&C Transilvania Construcţii SRL, Coratim Construct SRL, Transferoviar Grup SA, Specialist Consulting SRL, Primarom SRL, asocierea Electrogrup SA, Rodesi Construct SRL, Reif Intra, asocierea Drumuri Bihor SA, Selina SRL, Sodi Construcţii SRL, DP Consult SA, asocierea Selina SRL, Drumuri Bihor SA, Sodi Construcţii SRL, DP Consult SA şi asocierea MBS Group SRL, Compania de Construcţii Carpaţi SRL, Expert Proiect 2002.


Ofertele financiare depuse pe loturi au variat între 41,4 şi 101,4 milioane de lei. Asocierea condusă de Kiat Group a depus cele mai mici oferte finanicare în cazul loturilor 1, 2,3 şi 5, iar asocierea condusă de Selina SRL a avut cea mai bună ofertă financiară în cazul lotului 4.

Deşi documentaţia ce trebuie analizată este foarte stufoasă, licitaţia ar putea fi adjudecată în timp record, patru comisii din care fac parte 30 de oameni fiind implicate în analiza ofertelor. În curând, Consiliul Judeţean va lansa o a doua licitaţie pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de săptămâna trecută noul proiect privind reabilitarea drumurilor judeţene în perioada 2011-2015. Acesta prevede modernizarea a 317 km de drumuri judeţene şi completează practic prima etapă deja licitată. Valoarea noului proiect este estimată la 434,9 milioane de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter