Politică

Ladislau Ritli, noul ministru al Sănătăţii

<p /><img src="documente/stories/08_august/18_ziua/06-ladislau ritli.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />PDL şi UDMR au căzut la pace: CNAS va rămâne autonomă, dar se recunoaşte “autoritatea” ministrului Sănătăţii în aplicarea politicilor publice.

Chiar dacă negocierile dintre reprezentanţii PDL şi UDMR privind trecerea CNAS în subordinea Ministerului Sănătăţii păreau că au eşuat ieri dimineaţă, ulterior s-a ajuns la un punct comun.

Astfel, după consultările cu Partidul Democrat-Liberal, membrii coaliţiei au ajuns la un consens, şi anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) să fie coordonată de Ministerului Sănătăţii, pentru că în acest fel pot fi realizate cel mai eficient politicile publice în domeniu.


De asemenea, Uniunea a decis ca noul ministru al Sănătăţii să fie Ritli Ladislau. El a declarat ieri, după nominalizare, că “dacă preşedintele României a acceptat nominalizarea” acceptă şi el oferta, menţionând că va continua proiectele începute de predecesorul său, Cseke Attila.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a confirmat că democrat-liberalii consideră că formula convenită cu UDMR în privinţa CNAS asigură funcţionarea atât a Casei, cât şi a Ministerului Sănătăţii şi, în acelaşi timp, păstrează autonomia CNAS şi coerenţa politicilor publice. “Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îşi păstrează în continuare autonomia, rămâne ordonator de credite, iar şeful Casei în continuare a fi numit de primul-ministru. Prin urmare, din punct de vedere funcţional, Casa îşi păstrează autonomia”, a precizat Sever Voinescu. Potrivit lui Voinescu, din punct de vedere al aplicării politicilor publice de sănătate “se recunoaşte, cum este firesc, autoritatea ministrului Sănătăţii în implementarea acestor politici”.


Preluarea CNAS, o miză financiară

Mircea Moroşan, fost director al Casei de Asigurări de Sănătate Cluj a explicat că trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în coordonarea Ministerului Sănătăţii a avut o miză financiară.


„Dacă Ministerul Sănătăţii va avea o viziune amplă, pe termen lung, va fi bine, dar dacă este vorba de o trecere în coordonarea Ministerului doar pentru interese mărunte, atunci nu am făcut nimic”, a declarat Moroşan. El a mai precizat că, de-a lungul timpului, toate guvernele au devalizat Casa – care devenise o „vacă de muls” a guvernelor şi din banii CNAS au fost trimişi bani şi pentru alte domenii, nu doar pentru sănătate. Potrivit fostului director al CAS Cluj, CNAS este o mare sursă de finanţare pentru sistemul sanitar

Preşedintele CNAS aşteaptă “documente oficiale”


Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a declarat ieri că că nu vrea să facă niciun comentariu privind trecerea CNAS în coordonarea Ministerului Sănătăţii până nu va exista un document oficial în acest sens. “Nu pot să comentez declaraţia UDMR referitoare la coordonarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de către Ministerul Sănătăţii până nu există un document oficial în acest sens”, a spus Lucian Duţă, citat de Mediafax.

CNAS, creată în 1999


Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost creată în 1999 şi atunci era în subordinea Ministerului Sănătăţii. În 2006, prin Legea 95, ea a devenit autonomă şi a trecut în coordonarea Executivului. În urmă cu un an, ministrul Sănătăţii Cseke Attila declara că va propune Guvernului trecerea Casei Naţională de Asigurări Asigurări de Sănătate a fost creată în 1999 şi atunci era în subordinea Ministerului Sănătăţii. În 2006, prin Legea 95, ea a devenit autonomă şi a trecut în coordonarea Executivului.

În urmă cu un an, ministrul Sănătăţii Cseke Attila declara că va propune Guvernului trecerea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în subordonea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, instituţie care răspunde pentru politica de sănătate.

“Logic şi corect ar fi trecerea CNAS în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii. Spun asta pentru că Ministerul Sănătăţii răspunde pentru politicile naţionale de sănătate, dar fără pârghiile financiare, întrucât acestea sunt la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, preciza atunci Cseke Attila. El mai spunea că degeaba ministerul încearcă să dezvolte politici cât mai aproape de nevoile pacientului dacă banii sunt la CNAS.

Vă reamintim că ministrul Sanatatii, Cseke Attila, şi-a dat demisia din fruntea instituţiei pe care o conducea în urmă cu aproximativ două săptămâni, nemulţumit de banii primiţi la rectificarea bugetară. El şi-a motivat decizia prin faptul că nu a fost consultat în privinţa bugetului pe sănătate atunci când Guvernul a planificat rectificarea bugetară din această lună. Fostul ministru a arătat atunci că a cerut în nenumărate rânduri discuţii cu ministrul Finanţelor pe tema bugetului sănătăţii, însă o astfel de întâlnire nu a avut loc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter