Politică

Parkingurile de cartier, în grafic

<p /><img src="documente/stories/08_august/18_ziua/05 santier parking gheorgheni aleea baisoara rp 02.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Clujenii din trei cartiere vor avea noi locuri de parcare până la finalul anului.

Parkingurile de cartier aflate la ora actuală în execuţie vor fi finalizate până la finalul acestui an, a dat asigurări primarul Sorin Apostu.

Trei noi parkinguri se află în execuţie la ora actuală în Cluj-Napoca, în cartierele Mănăştur, Mărăşti şi Gheorgheni. „Am fost de curând în vizită pe şantierele unde se lucrează la noile parkinguri. Lucrările la parkingul din Mărăşti, de pe strada Fabricii de Zahăr, dar şi cele la parkingul din Gheorgheni sunt în grafic astfel încât să poată fi inaugurate în luna noiembrie, aşa cum am promis. De asemenea, şi la parkingul din Mănăştur, de pe strada Mehedinţi se lucrează. Sperăm să-l aducem la termen în aşa fel încât să poată fi gata până la finalul acestui an”, a informat Apostu. Vă reamintim că, în cazul parkingului din Mărăşti, Primăria a acceptat în urmă cu două luni o prelungire a termenului iniţial de realizare a construcţiei.


Au fost întârzieri în Mărăşti

Prelungirea termenului de finalizare a fost acceptată din cauza unor lucrări de drenare, pentru evacuarea apei din pânza freatică şi lucrări de sprijinire a săpăturilor, care nu au fost anticipate în calendarul de lucrări. În ultima lună însă ritmul lucrărilor a crescut simţitor, constructorul încercând să evite rezilierea contractului. Capacitatea parkingului din Mărăşti este de 310 locuri, iar construcţia are un regim de înălţime de format din D+P+3E+terasă. Valoarea lucrărilor la acest parking executat de Concefa SA se ridică la 7,2 milioane de lei fără TVA.


354 de locuri pe Băişoara

Un alt parking aflat în construcţie în prezent este cel de pe strada Băişoara din cartierul Gheorgheni. Parcajul va avea 354 de locuri, trei etaje şi o terasă. Lucrările la parkingul Băişoara sunt executate de către asocierea Construdava – Stoneco, care a câştigat licitaţia cu o valoare de aproape 4,7 milioane de lei fără TVA, cu circa 80% mai puţin faţă de valoarea estimată în caietul de sarcini.


La cel de-al treilea parking de cartier lucrările au început în această vară. Este vorba despre parkingul relocat de pe strada Aurel Vlaicu pe strada Mehedinţi după ce n-a fost dorit de locuitorii din Mărăşti. Parkingul va fi construit de către firma Napoca Construct, câştigătoarea licitaţiei organizate în 2009 pentru realizarea parkingului de pe strada Aurel Vlaicu cu valoarea de 2,4 milioane de lei. Regimul de înălţime al construcţiei va fi de demisol parter şi terasă, iar capacitatea parkingului va fi de 120 locuri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter