Politică

Mircia Giurgiu solicită repararea străzii Oaşului

<p /><img src="documente/stories/09_septembrie/09_ziua/03 str oasului 3.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Deputatul independent Mircia Giurgiu va solicita Primăriei Cluj-Napoca să soluţioneze problema reabilitării străzii Oaşului, după ce mai mulţi locuitori din zonă i-au semnalat situaţia de pe strada respectivă.

Strada Oaşului se află în reparaţii încă de anul trecut, însă acestea nici acum nu au fost finalizate, iar strada este plină de gropi iar asfaltul lipseşte de pe foarte multe porţiuni. Giurgiu spune că cetăţenii au făcut mai multe memorii la Primărie, dar nu s-a rezolvat nimic. „Va fi trimisă o adresă primarului Cluj-Napoca prin care vom cere să se ocupe de stradă şi să se poată circula în condiţii umane până se rezolvă problema asfaltării”, a declarat Mircia Giurgiu.

Reprezentanţii Biroului Mass-Media al Primăriei Cluj-Napoca spun că la licitaţia din luna august organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu s-a prezentat nimeni, licitaţia urmând să fie reluată luna aceasta, când speră să se prezinte o ofertă care să fie adjudecată şi să se poată începe lucrările de reabilitare şi modernizare a străzii.    G.D.

Ultimele Stiri
abonare newsletter