Politică

Licitaţia pentru deşeuri, adjudecată pînă în 18 februarie

Comisia de evaluare a Consiliului Judeţean trebuie să stabilească, pînă în data de 18 februarie, cîştigătorul licitaţiei privind realizarea Centrului Integrat pentru Managementul Deşeurilor. Ofertele au fost deschise în data de 18 noiembrie a anului trecut, însă comisia de evaluare nu a reuşit deocamdată să formuleze o hotărîre finală. În total, au fost depuse şase oferte, însă una dintre ele a fost descalificată pentru că a fost adusă cu o jumătate de oră mai tîrziu decît termenul solicitat de autoritatea contractantă. Cele cinci oferte rămase în competiţie au fost depuse de firme din România, Grecia, Spania, Italia şi Germania.

Politică

29 de firme vor să facă drumuri în Cluj

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a drumurilor din judeţul Cluj este estimată la peste 190 de milioane de euro. Tot mai multe societăţi se arată interesate de licitaţia Consiliului Judeţean privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene în perioada 2010-2012. Pînă la ora actuală, 29 de societăţi din România, cît şi firme din Germania, Austria, Italia sau Israel au solicitat documentaţia în vederea participării la licitaţie.

Politică

PSD Cluj, în ajutorul rectorilor pensionaţi

Au un motiv serios: senatorul Ecaterina Andronescu, rectorul Politehnicii Bucureşti, împlineşte anul acesta 65 de ani. Social democraţii clujeni se declară împotriva Legii Educaţiei Naţionale, care prevede pensionarea cadrelor didactice din învăţământul universitar la vârsta de 65 de ani. Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan consideră că învăţământul universitar va fi bulversat, dacă această masură se va aplica. “Va fi un adevărat haos, la data la care legea intră în vigoare, adică 8 februarie. Profesorii pot continua activitatea, dar numai în regim de plata cu ora, adică zilieri. În plus universităţile pierd 2.000 de titulari”, a declarat Lăpuşan. Pesediştii clujeni cred că această lege “ghilotină” va bulversa pe toată lumea pentru că este “de neconceput ca aceste schimbări să se facă în mijlocul anului universitar”.

Politică

Blaga: “Eu nu primesc ordine de la nimeni”

Secretarul general al PDL a ripostat la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care i-a acuzat pe liderii formaţiunii că “stau ascunşi în tranşee”. “Eu nu primesc ordine de la nimeni, am destulă vechime în partid, încât să mai ţin cont de sfaturile cuiva!”, a replicat Vasile Blaga, citat de Adevărul. Luni seara, în cadrul unei întâlniri cu uşile închise cu parlamentarii PDL, preşedintele Băsescu a declarat că “stelele partidului, deşi au pierdut portofoliile, stau ascunse în tranşee”. La rândul său, Adriean Videanu a declarat că nu ştie la cine s-a referit şeful statului. Vă reamintim că mai mulţi lideri ai PDL – printre care şi Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu – au renunţat la funcţiile guvernamentale, ulterior fiind rara avis pentru jurnalişti.

Politică

Încălzire cu energie verde în cinci comune clujene

Mai multe şcoli, primării, dispensare şi biserici din judeţ plănuiesc să se încălzească prin metode mai puţin poluante. O serie de certificate de urbanism şi avize necesare pentru realizarea sistemelor de încălzire care utilizează energia regenerabilă în comunele Mociu, Frata,Vultureni, Săvădisla şi Suatu au fost eliberate de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Pentru comuna Mociu a fost eliberat certificatul de urbanism necesar în vederea elaborării studiului de fezabilitate pentru proiectul „sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă”. Proiectul vizează, în cazul clădirii Centrului de sănătate al comunei Mociu, al sediului Primăriei şi al postului de Poliţie, înlocuirea sistemelor clasice de încălzire (centrala termică ce utilizează combustibil solid) cu un sistem de încălzire care utilizează energia regenerabilă, respectiv energie geotermică-geotermală, prin pompe de căldură.

Politică

Călian vrea... 10 case

De fapt, proiecte de case şi nu pentru el, ci pentru cei ce doresc să-şi ridice pe cont propriu o locuinţă. Deputatul democrat liberal Petru Călian are, pentru această nouă sesiune parlamentară, o prioritate de gradul 0: statul să vină cu 10 variante de case, mai exact cu modele sau proiecte de case standard, pentru cei care doresc să înceapă o construcţie. Deputatul clujean îi va înainta iniţiativa legislativă premierului Emil Boc „cât de curând posibil”. „Avantajul sau noutatea constă în faptul că omul scapă de nişte drumuri şi de birocraţie şi nu mai cheltuie atâţia bani. Mă gândesc la acest proiect de mai multă vreme, iar acum chiar am făcut o prioritate de gradul zero din această idee. Modelul urmat este polonez.

Politică

Primăria dă explicaţii pentru “taxa de spargere” a străzilor

Prefectura Cluj a cerut Primăriei Cluj-Napoca să-şi fundamenteze decizia potrivit căreia a introdus taxe speciale pentru eliberarea autorizaţiilor de spargere în cazul lucrărilor la reţele edilitare. Primăria a stabilit aceste tarife printr-o Hotărâre de Consiliu Local din decembrie 2010. Cererea Prefecturii a venit după ce compania E.On Gaz a depus un memoriu privind atacarea în contencios administrativ a deciziei Consiliului Local. „E.On Gaz Distribuţie a atras atenţia autorităţilor locale din municipiul Cluj Napoca asupra faptului că instituirea unei taxe speciale pentru intervenţii în reţelele de gaz contravine legislaţiei în vigoare din domeniul gazelor naturale aplicabile la nivel naţional.

Politică

Consiliul Judeţean cere Guvernului terenul pentru noua pistă

Lucrările ar urma să înceapă în această primăvară. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe (foto), a anunţat ieri că a transmis Guvernului României documentele necesare fundamentării Hotărârii de Guvern privind transmiterea unui teren din domeniul privat al Statului Român şi administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia Domeniilor Statului, în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj. Terenul este necesar pentru Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, în vederea demarării procedurilor de construirea a noii piste de decolare – aterizare. Terenul are o suprafaţă totală de 479.532 mp şi face în acest moment obiectul unui contract de concesiune încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi SC Agroindustriala SA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter