Sănătate

Poliomielita amenință Europa

Doi experţi germani în boli infecţioase au avertizat vineri, în revista medicală britanică The Lancet, că reapariţia poliomielitei în Siria ar putea ameninţa atât ţările vecine, cât şi Europa.

"OMS a confirmat apariţia a cel puţin zece cazuri de poliomielită în Siria, unde vaccinarea a scăzut puternic în timpul războiului civil", scriu într-o scrisoare deschisă profesorii Martin Eichner de la Universitatea Tübingen şi Stefan Brockmann de la Departamentul regional pentru Sănătate din Reutlingen.

Odată cu exodul unui mare număr de refugiaţi către ţări vecine şi Europa, în prezent există riscuri ca virusul să fie reintrodus în regiuni în care poliomielita a fost eradicată de câteva zeci de ani, îşi exprimă ei îngrijorarea.


Cei doi experţi avertizează în special asupra riscurilor sporite privind revenirea poliomielitei în regiuni din Europa în care vaccinarea este slabă, ca Bosnia-Herţegovina, Ucraina şi Austria, scrie Mediafax.

În opinia lor, "vaccinarea doar a refugiaţilor sirieni, cum a recomandat Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, este necesar să fie considerată insuficientă. Sunte necesare măsuri mai complete".


Într-un comentariu separat, publicat în The Lancet, specialistul britanic Benjamin Neuman de la Universitatea Reading apreciază că "epidemia siriană pune Europa în pericol", din cauza tipului de vaccin utilizat pe continent, mai sigur, dar care oferă o protecţie mai puţin bună.

"Un procent mic de copii din Marea Britanie riscă să contracteze poliomielita în cazul în care ar fi expuşi viruslui. Până la stingerea completă a virusului, este esenţial să continuăm să ne vaccinăm copiii", scrie acest virusolog.


Poliomielita este provocată de un virus care invadează sistemul nervos şi care poate antrena o paralizie în decurs de câteva ore. Ea atinge în principal copii.

Virusul se poate propaga rapid în cadrul unor populaţii neimunizate. Acesta intră în organism prin gură şi se multiplică la nivelul intestinelor.


O paralizie ireversibilă (a picioarelor, în general) intervine la un caz din 200. Între cinci şi zece procente dintre bolnavii paralizaţi mor, atunci când aparatul respirator încetează să mai funcţioneze.

În total, 223 de cazuri au fost notificate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) anul trecut, iar trei ţări, şi anume Pakistanul, Nigeria şi Afganistanul (în comparaţie cu 125 în 1988) luptă în continuare împotriva unor poliomielite considerate endemice.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter