Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru” a organizat, duminică, 5 iunie, în Parcul Central, un eveniment caritabil pentru copiii dependenți de dializă. În urma evenimentului s-au strâns aproape 5.000 de lei.
Peste 12.000 de copii din România aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate la finele anului trecut, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
În România, unul din doi copii este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală, în vreme ce 41,5% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, 6 copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an de viață
Beard Brothers construiește o școală de meserii în Cluj pentru copiii care se află în plasament sau care nu au o situație financiară bună. După trei ani de la începerea campaniei „bărboșii” anunță locația viitoarei unități de învățământ.
Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” va demara începând de miercuri, 1 iunie, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Vineri, 27 mai, s-a încheiat etapa de autorecenzare, urmând ca din 31 mai până în 17 iulie să se desfășoare etapa de colectare a datelor din teren, prin interviuri față-în-față la domiciliu.