<p>Vicecampioanele de la „U“ Jolidon vor primi astăzi vizita formaţiei Universitatea Reşiţa, clasată pe ultimul loc al Ligii Nationale. Partida dintre „studentele“ din Cluj şi cele din Reşiţa va conta pentru etapa a 21-a a campionatului.</p>
<p />
„Chiar dacă jucăm cu echipa clasată pe ultimul loc, nu trebuie să le desconsiderăm. Reşiţa a câştigat în ultima etapă la Constanţa la 12 goluri diferenţă şi au arătat în ultimele meciuri o formă bună. Bineînţeles că ne dorim victoria, să continuam parcursul fără înfrangere pe teren propriu“, a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al clujencelor. Partida dintre „U“ Jolidon şi Universitatea Reşiţa este programată astăzi, la ora 17 la Sala Sporturilor „Horia Demian“, iar preţul unui bilet este 5 lei.