Sport

Halep: „Îmi place să lupt şi să mă concentrez pe meciul următor”

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 65 WTA, şi s-a calificat în turul 3 al US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a declarat la conferinţa de presă de după calificarea în turul trei la US Open, că este mult mai încrezătoare decât la Roland Garros că poate face o performanţă bună.
„Am jucat mai bine decât în primul tur. Deşi am început cam greu, până la urmă mi-am regăsit stilul şi am început să lovesc mingea repede. Jocul nu a fost uşor, a fost foarte cald afară. Dar serviciul m-a ajutat în câteva momente cheie. Am făcut o treabă bună şi sunt satisfăcută de jocul meu. Primul meci este întotdeauna greu la începutul turneului, dar în al doilea meci deja joc mai bine. În al treilea joc încă şi mai bine, dacă îl câştig pe al doilea. Eu de obicei joc din ce în ce mai bine. Nu e uşor să câştigi, fiecare adversar îşi joacă şansa. Dar eu cred în şansa mea. Acum sunt mai încrezătoare decât la Roland Garros, acolo mi-am câştigat încrederea că pot juca bine la un turneu de Grand Slam. Ca şi la Wimbledon. Aici sunt pregătită să stau mai mult pe teren, îmi place să lupt şi să mă concentrez pe meciul următor”, a spus Halep.
Simona Halep a vorbit şi despre calificarea a cinci jucătoare din România în turul doi la US Open: „Este un lucru bun că am fost cinci jucătoare din România în turul doi, nu este un uşor, pentru că suntem o ţară mică cum bine ştim. Dar eu întotdeauna am avut încredere că putem face faţă chiar dacă venim din România. Ţara noastră e mică, dar avem multe talente. Trebuie să avem mai multă încedere în noi şi cu siguranţă vom avea rezultate mai bune în viitor în tenisul feminim. Eu sper să vină şi de la băieţi ceva”.
Halep a afirmat că este la sută la sută din punct de vedere fizic. „Sunt sănătoasă sută la sută, nu am nicio durere. Mă simt bine, nu este niciun meci uşor la acest turneu, pentru că multe jucătoare evoluează bine, dar sper să trec de turul următor şi să ajung cât mai departe. Dar o să iau meci cu meci şi să ma concentrez pe ceea ce am de făcut”, a precizat Halep.
Românca va juca în manşa a treia cu Mirjana Lucici-Baroni (Croaţia), locul 121 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-7 (8), 6-3, 6-2, de Shahar Peer (Israel), locul 155 WTA. Jucătoarea croată, în vârstă de 32 de ani, venită din calificări, a produs una dintre surprizele primului tur, eliminând-o pe spaniola Garbine Muguruza, locul 26 şi cap de serie numărul 25.

Etichete: us open simona halep
abonare newsletter