Sport

„Studenţii“ îşi premiază valorile

<p />FC Universitatea Cluj a anunţat azi pe site-ul oficial că în cadrul festivităţii de prezentare a lotului pentru sezonul 2011-12 (care va avea loc joi de la ora 20 în Piaţa Unirii) vor fi acordate mai multe premii.

Jucătorul sezonului va primi trofeul „Dan Anca“, în timp ce premiul „Remus Câmpeanu“ pentru înaltă conduită sportivă va reveni unui alt jucător din lotul echipei. Nu vor fi uitaţi juniorii, urmând a fi premiată cea mai bună echipa a CCJ, nici suporterii, pentru care este pregătit un premiu special. „Pentru că nu îi vom uita pe cei care au slujit cu demnitate simbolul, cu ocazia prezentării lotului, FC Universitatea Cluj va decerna premii care vor purta numele unor oameni care se identifică cu echipa noastră, dorind ca acest lucru să devină o tradiţie în fiecare an“, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al „şepcilor roşii“.

Ultimele Stiri
abonare newsletter