Societatea trebuie să fie alături de profesori în această perioadă, iar veniturile angajaților din învățământ trebuie triplate, arată judecătorul clujean Cristi Danileț. Însă reforma din educație trebuie să se centreze pe profesori, iar părinții să se adapteze la lumea digitală a copiilor.
Creșterea veniturilor din învățământul preuniversitar și universitar este susținută și de rectorul UBB, Daniel David, care arată că diferențierea salarială meritocratică poate fi analizată după asigurarea unui nivel decent de salarizare.
Părinții sunt îndemnați de Inspectoratul Școlar Județean Cluj să mențină legătura cu dirigintele de clasă și profesori, în condițiile în care 70% dintre cadrele didactice din județ participă la greva generală din învățământ.
Greva generală din învățământ, la care participă peste 100.000 de profesori, va începe luni. După o săptămână de discuții despre rotativa guvernamentală, liderul PSD Marcel Ciolacu vrea să rezolve problemele din educație pe parcursul unui week-end.
Peste 100.000 de profesori intră luni în grevă. Majorarea salariilor din învățământ reprezintă una dintre revendicări. Fostul ministru al educației, profesorul Mircea Miclea arată că majorarea diferențiată a veniturilor este o condiție esențială pentru o educație de calitate.
Profesorii vor organiza o grevă de avertisment miercuri, timp de două ore. Protestul va fi urmat și de o grevă generală, săptămâna viitoare. Nemulțumirile cadrelor didactice sunt legate de salarii.
Spor pentru profesori în contextul școlii online. Pretextul este că profesorii sunt expuși unor radiații emise de dispozitivele pe care le folosesc în desfășurarea școlii în sistem online.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a decis suspendarea protestului anunţat pentru joi, în urma discuţiilor cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.