Camera Deputaților a votat un proiect de lege al parlamentarilor PNL care conferă companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, posibilitatea de a subconcesiona bunurile proprietate publică primite în concesiune, susține deputatul PNL Cristina Burciu.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că liberalii vor rămâne în Guvern, deoarece nu-şi permit să provoace o criză, în condiţiile în care, ori de câte ori au apărut disensiuni în interiorul coaliţiei, a fost invocată importanţa stabilităţii politice.
Liberalii au decis, recent să meargă singuri la alegerile de anul viitor, așa încât acum analizează variante de candidaturi. Una din acestea, la prezidențiale, ar putea fi Nicolae Ciucă. Întrebat dacă ia în calcul o posibilă astfel de cursă, liderul PNL a spus, zilele trecute, că dacă i se va cere acest lucru în partid, nu va spune „nu”.
Predintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că senatorii liberali vor vota în favoarea ridicării imunităţii fostului premier Florin Cîţu, adăugând că acesta îşi va da demisia din grupul parlamentar şi va deveni senator neafiliat.
În opinia unor parlamentari clujeni, fostul premier Nicolae Ciucă ar fi o soluție pentru președinția României mai ales în contextul situației de securitate din regiune.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că există disensiuni între PNL şi PSD în coaliţie, dar că acestea conduc spre o decizie care asigură stabilitatea şi echilibrul ţării.
În opinia unor reprezentanți clujeni ai puterii, de pe urma ultimelor discuții și contre, nici PSD și nici PNL nu câștigă electoral, ci doar cei de la AUR.
Tensiunile care au loc în coaliția de guvernare, în ultima perioadă, ridică o serie de întrebări pentru electoratul și așa debusolat și încurcat de ceea ce se întâmplă pe scena politică actuală și în mediul economic.