Recalcularea pensiilor. Peste 260 de solicitări de revizuire a deciziilor de pensie au fost înregistrate la Casa Județeană de Pensii Cluj. Care sunt pașii de contestare a deciziei?
După recalcularea pensiilor, în județul Cluj cea mai mare pensie a beneficiat de o majorare de 9.000 de lei, în baza principiului contributivității. Care este cuantumul celei mai mari și celei mai mici pensii.
În județul Cluj, peste 170.000 de dosare de pensii au trecut prin procesul de recalculare. „Se acordă cuantumul cel mai avantajos”, arată Casa Județeană de Pensii Cluj.
Recalcularea pensiilor afectează persoanele cu deficiențe de vedere, a căror pensii pot fi diminuate cu până la 80% „Cerem corectarea unei grave nedreptăți!”, semnalează membrii Asociației Nevăzătorilor din Cluj.
Indemnizația socială nu va scădea sub 1.281 de lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării pensiilor. Diferența se va suporta de la bugetul de stat.
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii susține că scopul noii legislații nu este de a crește toate pensiile, ci de a elimina inechitățile din sistem. „Nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensile”, spune Daniel Baciu.
Veștile triste curg pentru pensionari. În ciuda măririlor de pensie făcute la 3 milioane de români, o parte din bătrânii noștri vor primi pensii mai mici de luna viitoare.