La finalul acestui an, 27 km de autostradă ar putea fi deschiși circulației între Topa Mică și Poarta Sălajului, dacă compania de drumuri rezolvă birocrația necesară privind nodul rutier de la Românași, iar constructorul UMB se mobilizează în teren.
Contestațiile depuse la contractul câștigat de asocierea Makyol – Ozaltin, pentru realizarea secțiunii cu tunelul Meseș (A3), au fost respinse de CNSC.
Contractul câștigat de Makyol pentru secțiunea Poarta Sălajului – Nușfalău (A3), care include realizarea celui mai lung tunel din România (Meseș) este contestat de constructorul italian WeBuild. Este a treia contestație privind licitația.
Multiple viaducte și lucrări complexe pe secțiunea Nădășelu-Mihăiești de pe Autostrada Transilvania. Termenul de realizare pentru segmentul de 30 de km a fost extins.
Primele foraje în teren pentru realizarea viaductului de la Topa Mică (A3). Secțiunea Nădășelu – Zimbor (30 km) nu poate fi deschisă nici în 2025 în lipsa celor două viaducte din județul Cluj.
În plină vară, mobilizarea de pe segmentul Nădășelu-Mihăiești-Zimbor lasă de dorit. Șanse mici de realizare a secțiunii de 30 km până în 2026, pentru a beneficia de banii europeni.