Actualitate
Osana Celui dintru înălţime! Sărbătoarea şi icoana Floriilor
<p /><img src="documente/stories/2012/04_aprilie/06/icoana.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Sărbătoarea cunoscută drept Duminica Floriilor sau Floriile, a fost prăznuită încă din veacul al IV-lea.
Atestarea ei ne-o însemnează, în paginile de jurnal, pelerina apuseană Egeria, care descria pe larg, modul în care acest praznic era sărbătorit la Ierusalim. Era momentul când în biserică se aduceau ramuri de finic, măslin sau salcie, ce aminteau de mlădiţele purtate de mulţimea care l-a întâmpinat pe Iisus, la intrarea Sa triumfală, în cetatea sfântă.Cu Vecernia aceastei sărbători începe în Biserica Răsăriteană oficiul liturgic al Săptămânii Patimilor.
Episodul intrării lui Hristos în Ierusalim este descris în Evanghelia Sfântului Apostol Matei (21, 1-16), cu foarte multe amănunte. Iisus i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi să-i aducă asina, pe care El va intra în Ierusalim. Mulţimile, aşteptând venirea Lui, I-au aşezat înainte veşminte şi ramuri de finic, aclamând: Osana, Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Prezenţa copiilor în scenă este consemnată şi în Evanghelia apocrifă a lui Nicodim. Se pare că de aici s-au inspirat şi predicatorii din veacul al XII-lea, precum şi Sfântul Grigorie Palama în consemnarea sa: Tot poporul, copii, oameni maturi şi bătrâni îşi întind hainele; ţin în mâini crengi de palmier, simbol al izbânzii, ca să-L cinstească pe cel ce a învins moartea. Vin înaintea Lui, Îi cad la picioare, Îl însoţesc nu numai în afară de oraş (Ierusalim), dar şi dincolo de zidurile sfinte, cântând Osana.
Primele reprezentări ale acestei teme le găsim în arta sculpturală a sarcofagelor, precum şi în cea a manuscriselor din secolul al VI-lea, unde compoziţia se îmbogăţeşte: apar mulţi copii, zidurile Ierusalimului, figurile Apostolilor. La origini, scena Îl prezintă pe Mântuitor aşezat pe asin cu amândouă picioarele spre privitor. În faţa Sa, un tânăr este redat întinzând un veşmânt; iar pe altul îl observăm suindu-se într-un copac.
În decursul secolelor, iconografia temei s-a modificat prin detalii pitoreşti precum: prezenţa privitorilor aşezaţi în ferestrele cetăţii sau în crenelurile zidului, a multitudinii copiilor, a elementelor de peisaj deschise în spaţiul perspectival. Dionisie din Furna ne înfăţişează scena astfel: Cetate şi dinafară deal; şi Hristos şezând pe un asin tânăr şi binecuvântând şi în urmă apostolii; şi înaintea lui Hristos un copac sus pe deal şi într-însul copiii taie ramuri [de finic] cu topoarele şi le aruncă jos pe pământ, şi un copil suindu-se şi privindu-l jos, pe Hristos; şi alţi copii din jos de mânz [îl întâmpină;] unii ţin ramuri [de finic], alţii se trântesc, alţii aşternându-şi hainele [pe cale] şi alţii îşi scot ghimpii şi mărăcinii din picioare. Şi afară de poartă cetăţii, iudei, bărbaţi şi femei, ţinând ramuri şi (purtând) copii în braţe şi pe umeri; iar alţii, de pe zidurile şi ferestrele cetăţii Îl privesc pe Hristos.
În icoanele româneşti pe lemn şi în cele pe sticlă, frumosul se îmbină într-un chip prietenesc cu artisticul, dând naştere unei arte ce fuzionează spre popular şi naiv. Tema Intrării în Ierusalim a Domnului, sau Duminica Floriilor, este des întâlnită în iconografia neobizantină, ea regăsindu-se în repertoriul românesc transilvănean, mai cu seamă în icoanele de sorginte ţărănească. Tratată cu gingăşie şi naivitate, compoziţia poartă uneori accente ale tonurilor complementare de roşu şi de verde, în proporţii diferite, aşa cum se observă şi în icoana pe sticlă, atribuită pictorului niculean Savu Moga. Iisus, înfăţişat pe un asin de culoarea albă, îşi întoarce fața spre Apostolii, ce se găsesc în dreapta lucrării, înşiraţi unii sub alţii. În partea opusă, doi preoţi în veşminte specifice încheie scena. Deasupra tuturor, trei copiii sunt redaţi întru-un sicomor, iar în colţul de sus, din dreapta, observăm în zare profilele unor turnuri şi a unor case. Întregul ansamblu compoziţional, construit pe cele două grupuri simetrice este dublu legat: pe de o parte de figura centrală a Mântuitorului, iar pe de alta de siluetele copiilor. Culorile, reduse ca număr, se înscriu într-o gamă contrastantă de roşu şi verde, pe care artistul o nuanţaeză şi o ritmează cu albul şi negrul. Linia şi culoarea cu accente distinctive, creează o atmosferă sobră şi totodată vivace, plină de dinamism şi de expresivitate.
Păstrând în memoria vizuală iconografia temei redată mai înainte, să ne alăturăm Bisericii Ortodoxe, credincioşilor, care asemeni fiilor Ierusalimului exclamă: Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului. (Tropar, glas 1)
